duminică, 6 decembrie 2009

4 - Prima întâlnire cu Pya


Când am intrat în ograda noastră, gâfâind de mama focului, toată lumea se trezise, dar nu m-a ocărât nimeni fiindcă dispărusem fără urmă, adică nu m-a ocărât nimeni chiar atunci. Şi nici n-am văzut pe nimeni, în afară de motanul Grysh, care pândea din spatele unei perdele. Şi mi-am dat seama că mă aştepta, dar abia după ce mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat în casă am priceput de ce nu m-aştepta cocoţat în vârful mărului de la poartă, ca de obicei, sau de ce nu plecase în căutarea mea.
Grysh făcea două lucruri în acelaşi timp. Pândea sosirea mea şi trăgea cu urechea, fiindcă Ylla avea oaspeţi. Două femei. Una era Sheeda – de cum am trecut pragul am dat cu ochii de picioarele ei desculţe şi de şnururile ei, ieşind de sub tivul unei rochii lungi, mătăsoase, la fel de roşie ca ele şi cu mâneci largi, ca nişte aripi. Şi nu mai avea părul împletit, acum i se revărsa pe umeri, curgându-i către şolduri, ca faldurile unei mantii bogate, lucitoare.
Nu m-am întrebat cum ajunsese acolo înaintea mea. Nu mă mai îndoiam că era vrăjitoare, deşi nu arăta aşa cum îmi închipuisem eu că ar fi trebuit s-arate o făcătoare de farmece, fie ele rele sau bune. M-am întrebat în schimb cine-o fi fost cealaltă femeie, o bătrână mărunţică, în straie cenuşii, şi cu un soi de pălărie ţuguiată în vârful cocului de păr cărunt – cel mai frumos păr cărunt pe care îl văzusem eu vreodată, presărat cu fire sclipitoare, argintii.
Şi atunci mi-am adus aminte că despre vrăjitoarea Pya, pe care încă n-o văzusem niciodată, se spunea că are păr de-argint. Dar mai spuneau şi că-i urâtă, că are nasul coroiat... Şi chiar aşa era, coroiat, însă mic şi fin, ca ciocul unei păsări delicate. Nici nu era prea zbârcită, avea doar multe creţuri în jurul ochilor, fiindcă-i ţinea mereu mijiţi, ca şi cum n-ar fi văzut prea bine...
Dar despre vrăjitoare se mai spune şi că îşi pot schimba înfăţişarea, dacă vor... Aşa că, dacă băbuţa aia era Pya, poate că îşi dorea s-arate bine în ochii mei... La asta m-am gândit atunci, fiindcă motanul tocmai îmi povestise, cu vreo două zile înainte, că vrăjitoarea din Palat e mama mea...
- Da, sigur, am auzit-o pe Ylla spunând, când am intrat, Rotta împleteşte foarte frumos şi foarte repede, ar putea face cuvertura, numai să fie lămurită cum să umble cu lâna fermecată, ca să nu iasă treaba de-a-ndoaselea...
- Bineînţeles că o să fie lămurită, a întrerupt-o bătrâna, cu voce aspră, fulgerând-o cu o privire rea... Crezi că nu ştiu nimica dacă nu-mi spui tu?
Şi-n clipa aia mi s-a părut într-adevăr urâtă... Mi s-a părut că se făcea tot mai urâtă şi mai rea în vreme ce continua să bombăne, strâmbând din nas:
- Crezi că e musai să-mi spui tu mie ce să fac? Crezi c-am îmbătrânit degeaba, că nu ştiu cât de multă grijă trebuie să am dacă amestec într-o vrajă o nepricepută, cum e gheboasa ta?
Ylla s-a înverzit la faţă.
- Dar... eu n-am...
- Tu n-ai minte! a râs baba.
Pe urmă s-a uitat la mine – şi chipul i s-a înfrumuseţat din nou.
- Şi tu? De ce umbli desculţă? Vrei s-ajungi ca Sheeda?
M-am zăpăcit, am deschis gura şi-am închis-o, şi aproape c-am ţipat când Grysh a sărit de pe pervazul ferestrei pe umărul meu stâng.
- Spune ceva! mi-a şoptit el. Vrei să te creadă proastă?
- Da, vreau s-ajung ca Sheeda, am zis, numai ca să nu tac, fiindcă nu ştiam dacă-mi doream aşa ceva.
Nu ştiam nici măcar cine e Sheeda. Şi nici cum e.
Bătrâna a zâmbit în colţul buzelor, cu viclenie.
- Da? Şi de ce vrei s-ajungi ca ea, dacă nu ţi-e cu supărare?
- Pentru că e frumoasă, am răspuns, de data asta fără să stau pe gânduri, sorbind din ochii rochia Sheedei (roşul e culoarea care-mi place mie cel mai mult). Şi e bună. A mai fost la noi şi i-a spus Yllei să nu mă mai bată.
- Îţi vorbeşte gura fără tine, mi-a mai şoptit motanul. Să vezi cu ce bătaie o să te-alegi!
Baba s-a-ntors spre Sheeda.
- Ia te uită! Ştiam eu c-astăzi o să aflu noutăţi! Pe urmă mi-a vorbit iar mie. Da eu nu sunt frumoasă, piticuţo? Ca mine nu-ţi doreşti s-ajungi?
- Ba vreau – dacă eşti Pya... am spus, dar nu fiindcă vorbeam pe negândite, cum zisese motanul, ci fiindcă îmi doream să fiu stăpâna unui palat – şi să am slugi.
- Mai bine te lăsam să taci, zău aşa, a scâncit Grysh. Da cine crezi că e? Ileana Cosânzeana?
Însă bătrâna a părut mulţumită de răspuns. S-a strâmbat la Ylla şi a râs.
- Îmi place copila asta. Spune ce gândeşte. Încă n-ai reuşit s-o strici, să faci din ea o prefăcută... Atunci ne-am înţeles, a adăugat, ridicându-se de pe fotoliul pentru oaspeţi. Mi-o trimiţi pe gheboasă în prima noapte cu lună plină, să se-apuce de împletit...
Apoi a luat-o spre uşă, cu Sheeda la doi paşi în urma ei. Odată ajunsă lângă mine s-a oprit şi m-a mângâiat pe creştet.
- Să vii pe la noi, pe la Palat.
Am tresărit. Se miorlăise, mi se păruse c-aud din nou pisica neagră care se ivise din senin în iarba de pe deal. Mi s-a făcut iar frică, mi-am rotit ochii în jur, dorindu-mi să-i pot cere cuiva o mână de ajutor, am întâlnit privirea Yllei, usturătoare ca o lovitură de nuia, m-am dus cu gândul la bătaia prorocită de motan, m-am uitat din nou la Pya, am socotit că, dintre două rele, cea mai rea nu era ea, şi-am întrebat-o, plină de speranţă şi străduindu-mă din răsputeri să îi zâmbesc:
- Pot să vin acum?
* * *
Pentru cititorii dornici să dea o mână se ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:
Ce răspunde Pya?
  • Da
  • Nu
  • Da, dacă-ţi dă voie Ylla
Rezultatele sondajului - aici.


6 comentarii:

  1. Da, am citit, îmi place direcţia în care merge povestea; se pare că mica Sushush va trăi, pe lângă alte aventuri, şi pe aceea a descoperirii sinelui, a propriei identităţi...
    Mi-ar plăcea să apară şi unele mici fragmente descriptive, astfel încăt cititorul să pătrundă cu totul în lumea personajelor... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. buna,

    arunca si tu o privire pe blogul meu:
    http://www.questioare.com
    si daca iti place ce anume gasesti pe acolo, adauga-l in lista ta de bloguri.

    multumesc anticipat,

    Strumfita

    RăspundețiȘtergere
  3. @Diana Alzner: O sa vad cum ma descurc cu fragmentele descriptive, problema e ca mi-am propus sa nu lungesc prea mult episoadele (mi-am impus o limita de max. 3 pagini standard), fiindca stiu ca eu una, atunci cand dau peste un articol lung de blog, il aman de obicei pe altadata (care altadata devine de multe ori niciodata), si ma gandesc ca e posibil sa mai fie si altii ca mine :))

    @strumfita: O sa-mi fac timp sa arunc o privire pe blogul tau, dar as fi apreciat daca, pe langa aceasta invitatie, ti-ai fi dat cu parerea despre povestea de aici - puteai sa spui si ca nu-ti place, ca nu ma suparam :)
    Oricum ma uit pe blogurile celor care comenteaza pe blogurile mele (daca si-au completat adresa URL).

    RăspundețiȘtergere
  4. Iar mi-a spus cineva ca nu poate posta comentarii, asa ca mai fac o proba...

    RăspundețiȘtergere
  5. O alta proba, cu contul de la wordpress...

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt tot eu, Grişka. Fac o probă şi în calitate de comentator anonim.
    Uf, bucătăria acestui blog înmulţeşte perii albi din blana mea gri! :(

    RăspundețiȘtergere

Un comentariu (la obiect) e oricând bine-venit!