luni, 14 decembrie 2009

5 - Plecarea spre Palat

Grysh mi-a miorlăit din nou la ureche, ca un scâncet:
- Să nu te mai inviţi niciodată în bârlogul unei vrăjitoare, că nu e bine, zău aşa! Ai priceput? Acum să vedem ce-o ieşi!
Ylla a oftat, m-a privit lung şi s-a zborşit la mine:
- Nu ţi-e ruşine, năpârstoaco? O să te duci când o să fii poftită, nu acu!
- Păi tocmai m-a poftit, m-am trezit eu spunând, fără să ştiu dacă îi răspundeam motanului sau tuşei Ylla.
Gheboasa Rotta şi-a lăsat deoparte lucrul – de data asta împletea nişte mănuşi – şi a râs.
- Ei, te-a poftit! Nimic nu ştii! Ţi-a spus o vorbă, aşa, de-ncurajare!
- Cere-ţi iertare pentru obrăznicie! a adăugat Ylla.
- Sushush, micuţo..., s-a amestecat şi Sheeda, dar Pya a-ntrerupt-o, ridicându-şi mâna stângă, cu palma desfăcută.
- Ei, da deştepte vă mai credeţi toate! Până şi jivina tărcată, cu coadă şi mustăţi!
Vasăzică şi ea-l înţelegea pe Grysh! Adică, mi-am spus apoi, ar fi fost de mirare dacă nu l-ar fi-nţeles. Fiindcă era o vrăjitoare bătrână şi era, pesemne, cea mai puternică din tot ţinutul nostru – pentru că îl stăpânea. Sau cel puţin aşa credea toată suflarea de la noi din sat!
Pya s-a-ntors spre mine.
- Da, piticuţo, poţi să vii acum, de ce adică să nu poţi! Şi poţi să vii şi cu motanul ăsta firoscos! Numai vezi s-ajungeţi înainte de-a se-nnopta, fiindcă altminteri, deh, ştiu şi eu ce o mai fi...? Noi o luăm înainte, să facem pregătiri!
A înşfăcat-o pe Sheeda de braţ cu mâna stângă, a scos-o din casă, apoi, imediat ce-au trecut pragul, şi-a întins braţul drept în faţă, l-a rotit, cu degetele răsfirate – şi amândouă au dispărut, cât ai clipi, într-un vârtej de şuierător de aer.
Şuierul a rămas în urma lor şi după de s-a liniştit văzduhul şi din el mi s-a părut că se desprinde, firavă şi îndepărtată, vocea Sheedei:
- Roşu şnur, păzeşte!
Roşul ocroteşte
Şi călăuzeşte...
Eu am rămas cu gura căscată, privind cu jale-n gol... Nu asta îmi dorisem, voiam să plec cu ele, nu să fiu lăsată-n urmă, la bunul plac al Yllei... Şi cum adică să ajungem înainte de-a se-nnopta? Dimineaţa era abia la început şi toată lumea zicea că până-n vârful Dealului Mare, unde se înălţa Palatul Vrăjitoarei, putea s-ajungă chiar şi-o babă şchioapă în trei ceasuri!
- Na, c-ai găsit ce-ai căutat! a mârâit la mine Ylla, iar Rotta i-a ţinut isonul chicotind subţire. Acuma şterge-o, ce mai stai? Şi până mâine la amiază să fii înapoi, că i s-apropie sorocul fetei cârciumarului, cred c-o să fim chemate s-o moşim...
În clipa aia am simţit sub tălpi răceala dalelor de piatră ale podelei, mi-am adus aminte că eram desculţă şi că pe Dealul Mare creşteau urzici şi mărăcini... puzderie, nu glumă...
- Să mă încalţ întâi, am bâiguit.
- Şi să iei o desagă cu de-ale gurii, a miorlăit motanul Grysh.
Am făcut un pas spre scară, cu gândul să urc în odăiţa mea, după-ncălţări. Dar toanta de Onna s-a ridicat de pe scăunelul ei şi mi s-a spus în cale, frecându-şi palmele mari:
- Nţ! Nţ! Nţ! Pleacă! Marş!
Tuşa Ylla s-a uitat  la ea, s-a uitat şi la mine... S-a uitat la picioarele mele desculţe, şi i-am simţit privirea ca pe-un şuvoi de apă rece.
- Da, pleacă, a zis într-un târziu, vorbindu-mi printre dinţi. Pleacă aşa cum ai tulit-o în dimineaţa asta, desculţă şi fără merinde! Să te-nveţi minte, să n-o mai ştergi de-acasă pe furiş şi să te saturi de umblat fleaura! Hai, ieşi! Vrei să te-ajut c-o palmă după ceafă?
- Haide! m-a îndemnat şi Grysh, sărindu-mi de pe umăr şi ieşind în fugă.
Şi, nevând de-ales, am plecat după el.
- Unde te duci? am strigat, disperată, văzându-l alegând spre fundul curţii.
Mi-a răspuns cu un mieunat supărat, fără să se oprească:
- Vino şi taci!
Şi l-am urmat. Vedeam din ce în ce mai limpede că, într-o lume mare şi rea, motanul era singurul meu prieten.
Am ieşit din curte sărind peste-un pârleaz, iar Grysh, care se strecurase uite pe sub gard, m-a aşteptat. Şi, fiindcă stătea în sfârşit locului, i-am pus o întrebare:
- Unde mergem?
- Cum unde? La Palat.
- Da ăsta nu e drumul cel mai drept!
- Pe drumul ăla drept sunt cel puţin vreo sută de capcane, zău aşa. Ne trebuie o călăuză, care ştie o scurtătură...
- Ce călăuză?
- Missy.
Missy? Cine era Missy? Unde mai auzisem eu numele ăsta?
Am închis ochii, am strâns din buze – şi răspunsul mi-a venit în minte ca prin farmec. Missy era pisica croitorului, o mâţă frumoasă, neagră cu alb. O văzusem o vreo lună în urmă, când născuse stăpâna ei. Stătea pe o perniţă, pe-un scăunel de lângă patul unde se chinuia femeia, şi mă stupise când începusem să-mi cânt îndemnul către melcul codobelc.
- De unde ştie Missy scurtătura asta? am mai întrebat, luând-o din nou la fugă, de acum alături de Grysh, nu-n urma lui.
- De la Negrush, Motanul Negru, favoritul Pyei. E un motan bătrân şi înţelept, şi e tatăl puiului lui Missy din vara asta, înţelegi?
 Da. asta-nţelegeam, dar nu şi altceva.
- Şi de ce crezi c-o să ne-ajute Missy pe noi?
- Fiindcă... adică... pentru că..., s-a bâlbâit el. Pentru că, a reuşit apoi să spună, Missy a avut un pui şi anul trecut. Şi puiul ăla are un tătic – care sunt eu.
- Aaa..., am făcut, uimită.
Vasăzică micul meu Grysh avea un pui!
- Numai că..., ăă, s-a bâlbâit din nou motanul meu.
- Numai că?
- Numai că anul ăsta Missy s-a cam supărat fiindcă n-am mai venit la ea. Da ar fi trebuit să mă bat cu Negrush, şi n-am avut curaj.  Negrush iese întotdeauna învingător!
Am oftat şi m-am oprit.
- Păi, dacă-i supărată...
- Ei, s-a miorlăit el, totuşi... Eu am fost primul ei ibovnic, înţelegi?
Ba, drept să spun, nu-nţelegeam. Dar, dacă Grysh zicea că merită o-ncercare...  Şi începeam să cred că mă pripisem, că făcusem o prostie, c-aveam mare nevoie de-ajutor...

Am dat de Missy chiar în faţa porţii ei, răsfăţându-se la soare, întinsă în mijlocul strat de flori.
 Când ne-a văzut, s-a cam strâmbat – adică a fost când pe ce să ne stupească. Pe urmă a dat să plece, mândră, cu coada băţ în sus. Dar Grysh a mieunat. Sfâşietor – cred c-ar fi rupt în două inima oricui. Şi Missy s-a întors, s-a aşezat din nou la soare şi l-a ascultat.
- Adică să v-ajut? a făcut ea, după ce-a auzit toată povestea. Pe tine, care eşti un laş şi-un trădător? Şi pe fetiţa asta, care ştie cântece nelegiuite, despre coarne? Croitoreasa a bătrână spune sunt nelegiuite, şi ea, şi Ylla, venetica aia rea şi mincinoasă, care zice că e mătuşa ei.
* * *
Pentru cititorii dornici să dea o mână se ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:
Missy o să-i ajute pe cei doi?
  • Da
  • Nu
Rezultatele sondajului - aici.

6 comentarii:

  1. gata
    am ajuns si eu sa citesc totul de la inceput si pana la sfarsit si...mai ales...sa votez
    :D

    RăspundețiȘtergere
  2. si adaug ca Missy ii va ajuta TOCMAI pentru ca a spus ceea ce a spus despre ei. Si, mai mult, ea face aceasta pentru ca are darul de a vedea in viitor, de a face "oracole" si chiar si are unul special - de care Griska a aflat-asa ca stie ca ajutorul ei nu ii va impiedica sa....
    :)
    faina povestea
    normal ca un cotoi ca Sakura le ...stie
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pentru vizită, pentru vot şi pentru sugestii, Sakura!

    RăspundețiȘtergere
  4. offfff
    am scris deja doua comentarii aproximativ identice
    si nu au fost publicate
    spuneam ca missy trebuie sa-i ajute
    pentru continuarea suspansului
    fiindca e neîndoios ca se vor întâmpla
    lucruri tenebroase la palat
    cu mult mai vrajitoresti decât tot ceea ce s-a derulat pâna acum
    cred ca e nevoie de aparitia a doua-trei personaje din afara sferei umano-pisicesti
    si de un joc - o ghichitoare - o parola
    care sa faca trecerea
    spre întâmplarile pline de fior care urmeaza

    RăspundețiȘtergere
  5. Missy o să-i ajute, fireşte - nici nu se mai poate altfel, pentru că aşa vor 7 dintre cei 9 cititori care au votat, iar noi, autorii (eu şi motanul Grişka) scriem această poveste pe un blog fiindcă ni se pare amuzant să ne lăsăm călăuziţi ne preferinţele citiorilor. Şi îţi mulţumim mult pentru sfaturile şi sugestiile tale.

    RăspundețiȘtergere
  6. :)
    Asteptam continuarea in 2010
    :)
    LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere

Un comentariu (la obiect) e oricând bine-venit!