5 - Plecarea spre Palat

EPISODUL PRECEDENT

Grysh mi-a miorlăit din nou la ureche, ca un scâncet:

- Să nu te mai inviţi niciodată în bârlogul unei vrăjitoare, că nu e bine, zău aşa! Ai priceput? Acum să vedem ce-o ieşi!

Ylla a oftat, m-a privit lung şi s-a zborşit la mine:

- Nu ţi-e ruşine, năpârstoaco? O să te duci când o să fii poftită, nu acu!

- Păi tocmai m-a poftit, m-am trezit eu spunând, fără să ştiu dacă îi răspundeam motanului sau tuşei Ylla.

Gheboasa Rotta şi-a lăsat deoparte lucrul – de data asta împletea nişte mănuşi – şi a râs.

- Ei, te-a poftit! Nimic nu ştii! Ţi-a spus o vorbă, aşa, de-ncurajare!

- Cere-ţi iertare pentru obrăznicie! a adăugat Ylla.

- Sushush, micuţo..., s-a amestecat şi Sheeda, dar Pya a-ntrerupt-o, ridicându-şi mâna stângă, cu palma desfăcută.

- Ei, da deştepte vă mai credeţi toate! Până şi jivina tărcată, cu coadă şi mustăţi!

Vasăzică şi ea-l înţelegea pe Grysh! Adică, mi-am spus apoi, ar fi fost de mirare dacă nu l-ar fi-nţeles. Fiindcă era o vrăjitoare bătrână şi era, pesemne, cea mai puternică din tot ţinutul nostru – pentru că îl stăpânea. Sau cel puţin aşa credea toată suflarea de la noi din sat!

Pya s-a-ntors spre mine.

- Da, piticuţo, poţi să vii acum, de ce adică să nu poţi! Şi poţi să vii şi cu motanul ăsta firoscos! Numai vezi s-ajungeţi înainte de-a se-nnopta, fiindcă altminteri, deh, ştiu şi eu ce o mai fi...? Noi o luăm înainte, să facem pregătiri!

A înşfăcat-o pe Sheeda de braţ cu mâna stângă, a scos-o din casă, apoi, imediat ce-au trecut pragul, şi-a întins braţul drept în faţă, l-a rotit, cu degetele răsfirate – şi amândouă au dispărut, cât ai clipi, într-un vârtej de şuierător de aer.

Şuierul a rămas în urma lor şi după de s-a liniştit văzduhul şi din el mi s-a părut că se desprinde, firavă şi îndepărtată, vocea Sheedei:

- Roşu şnur, păzeşte!

Roşul ocroteşte

Şi călăuzeşte...

Eu am rămas cu gura căscată, privind cu jale-n gol... Nu asta îmi dorisem, voiam să plec cu ele, nu să fiu lăsată-n urmă, la bunul plac al Yllei... Şi cum adică să ajungem înainte de-a se-nnopta? Dimineaţa era abia la început şi toată lumea zicea că până-n vârful Dealului Mare, unde se înălţa Palatul Vrăjitoarei, putea s-ajungă chiar şi-o babă şchioapă în trei ceasuri!

- Na, c-ai găsit ce-ai căutat! a mârâit la mine Ylla, iar Rotta i-a ţinut isonul chicotind subţire. Acuma şterge-o, ce mai stai? Şi până mâine la amiază să fii înapoi, că i s-apropie sorocul fetei cârciumarului, cred c-o să fim chemate s-o moşim...

În clipa aia am simţit sub tălpi răceala dalelor de piatră ale podelei, mi-am adus aminte că eram desculţă şi că pe Dealul Mare creşteau urzici şi mărăcini... puzderie, nu glumă...

- Să mă încalţ întâi, am bâiguit.

- Şi să iei o desagă cu de-ale gurii, a miorlăit motanul Grysh.

Am făcut un pas spre scară, cu gândul să urc în odăiţa mea, după-ncălţări. Dar toanta de Onna s-a ridicat de pe scăunelul ei şi mi s-a spus în cale, frecându-şi palmele mari:

- Nţ! Nţ! Nţ! Pleacă! Marş!

Tuşa Ylla s-a uitat  la ea, s-a uitat şi la mine... S-a uitat la picioarele mele desculţe, şi i-am simţit privirea ca pe-un şuvoi de apă rece.

- Da, pleacă, a zis într-un târziu, vorbindu-mi printre dinţi. Pleacă aşa cum ai tulit-o în dimineaţa asta, desculţă şi fără merinde! Să te-nveţi minte, să n-o mai ştergi de-acasă pe furiş şi să te saturi de umblat fleaura! Hai, ieşi! Vrei să te-ajut c-o palmă după ceafă?

- Haide! m-a îndemnat şi Grysh, sărindu-mi de pe umăr şi ieşind în fugă.

Şi, nevând de-ales, am plecat după el.

- Unde te duci? am strigat, disperată, văzându-l alegând spre fundul curţii.

Mi-a răspuns cu un mieunat supărat, fără să se oprească:

- Vino şi taci!

Şi l-am urmat. Vedeam din ce în ce mai limpede că, într-o lume mare şi rea, motanul era singurul meu prieten.

Am ieşit din curte sărind peste-un pârleaz, iar Grysh, care se strecurase uite pe sub gard, m-a aşteptat. Şi, fiindcă stătea în sfârşit locului, i-am pus o întrebare:

- Unde mergem?

- Cum unde? La Palat.

- Da ăsta nu e drumul cel mai drept!

- Pe drumul ăla drept sunt cel puţin vreo sută de capcane, zău aşa. Ne trebuie o călăuză, care ştie o scurtătură...

- Ce călăuză?

- Missy.

Missy? Cine era Missy? Unde mai auzisem eu numele ăsta?

Am închis ochii, am strâns din buze – şi răspunsul mi-a venit în minte ca prin farmec. Missy era pisica croitorului, o mâţă frumoasă, neagră cu alb. O văzusem o vreo lună în urmă, când născuse stăpâna ei. Stătea pe o perniţă, pe-un scăunel de lângă patul unde se chinuia femeia, şi mă stupise când începusem să-mi cânt îndemnul către melcul codobelc.

- De unde ştie Missy scurtătura asta? am mai întrebat, luând-o din nou la fugă, de acum alături de Grysh, nu-n urma lui.

- De la Negrush, Motanul Negru, favoritul Pyei. E un motan bătrân şi înţelept, şi e tatăl puiului lui Missy din vara asta, înţelegi?

 Da. asta-nţelegeam, dar nu şi altceva.

- Şi de ce crezi c-o să ne-ajute Missy pe noi?

- Fiindcă... adică... pentru că..., s-a bâlbâit el. Pentru că, a reuşit apoi să spună, Missy a avut un pui şi anul trecut. Şi puiul ăla are un tătic – care sunt eu.

- Aaa..., am făcut, uimită.

Vasăzică micul meu Grysh avea un pui!

- Numai că..., ăă, s-a bâlbâit din nou motanul meu.

- Numai că?

- Numai că anul ăsta Missy s-a cam supărat fiindcă n-am mai venit la ea. Da ar fi trebuit să mă bat cu Negrush, şi n-am avut curaj.  Negrush iese întotdeauna învingător!

Am oftat şi m-am oprit.

- Păi, dacă-i supărată...

- Ei, s-a miorlăit el, totuşi... Eu am fost primul ei ibovnic, înţelegi?

Ba, drept să spun, nu-nţelegeam. Dar, dacă Grysh zicea că merită o-ncercare...  Şi începeam să cred că mă pripisem, că făcusem o prostie, c-aveam mare nevoie de-ajutor...

Am dat de Missy chiar în faţa porţii ei, răsfăţându-se la soare, întinsă în mijlocul strat de flori.

 Când ne-a văzut, s-a cam strâmbat – adică a fost când pe ce să ne stupească. Pe urmă a dat să plece, mândră, cu coada băţ în sus. Dar Grysh a mieunat. Sfâşietor – cred c-ar fi rupt în două inima oricui. Şi Missy s-a întors, s-a aşezat din nou la soare şi l-a ascultat.

- Adică să v-ajut? a făcut ea, după ce-a auzit toată povestea. Pe tine, care eşti un laş şi-un trădător? Şi pe fetiţa asta, care ştie cântece nelegiuite, despre coarne? Croitoreasa a bătrână spune sunt nelegiuite, şi ea, şi Ylla, venetica aia rea şi mincinoasă, care zice că e mătuşa ei.

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână se ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Missy o să-i ajute pe cei doi?

• Da
• Nu

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR