10 - Tata Gheb

EPISODUL PRECEDENT

- Da, da, să plecăm, a miorlăit disperată Missy, luând-o spre tunelul ei, dar Shyma i s-a pus în cale.

- Pisico, ia te uită cine iese din tunelul tău!

Mi-am aruncat privirea într-acolo şi am văzut cu groază că din gura tunelului ei se iţeau două piticanii cu feţe albăstrii, una cu ochii cât cepele şi gura zâmbăreaţă întinsă către urechile ascuţite, iar  cealaltă cu vârful nasului turtit şi strâmb. Am ţipat şi m-am repezit în tunelul Shymei, cu toţii ceilalţi după mine, prea speriată ca să pricep ce-mi spunea Odena pe nerăsuflate.

- Ei, Sushush, nu-ţi fie teamă, sunt gemenele Aci şi Norev, două năpârstoace; mi le-a adus Ubru-Cu-Du-Bru ca dar de nuntă, îmi vor fi cameriste. Nu fac nici un rău, doar că sunt curioase şi băgăcioase, ca – nu mi-o luaţi în nume de rău – ca nişte mâţe...

Iar când am priceput, în sfârşit, că pocitaniile albastre nu aveau de gând să ne facă nici un rău, era prea târziu: ajunseserăm cu toţii între statuile celor două pisici. Cu toţii în afară de Ghebos, care se oprise chiar în gura tunelului, faţă în faţă cu Rotta.

S-au uitat unul la altul cu gurile căscate preţ de o clipă, apoi ea a scăpat din mână florile şi a strigat, uluită:

- Tată Gheb, tu eşti? Adică, ţi-au făcut o statuie vie?

- Tată Gheb, tată Gheb, s-au auzit de afară două voci piţigăiate, şi le-am zărit pe Aci şi Norev alergând spre noi cât le ţineau picioarele lor mici – adică nu mai mici ca ale mele, fiindcă erau cam de statura mea.

- Să nu-l atingă Rotta, să nu-l atingă! a strigat Odena. Cheamă-l aici, Sushush, şi spune-i Shymei să-nchidă tunelu-n urma lui!

- Vino încoace, Ghebosule, am poruncit eu. Acum!

- Da, stăpână, a mormăit el, răsucindu-se fără grabă pe călcâie.

- Stai aşa, a spus Rotta, întinzând mâna către cocoaşa lui ţuguiată. Unde pleci? Şi tu, ghindoaco, ce cauţi în cimitir? În loc să te duci la Palat te-ai făcut stăpână pe statui? Şi te-ai înhăitat cu stafia Odenei? Şi ce e cu tunelele-astea? Ce blestemăţie se petrece aici?

- Închide, Shyma, închide gura tunelului! Să nu-mi spui că nu poţi! am ţipat eu.

Femeia de piatră a râs.

- Cum să nu pot?

Şi deschiderea prin care intraserăm a început să se strângă încet, de parcă ar fi fost vie...

Rotta şi-a retras mâna cu un ţipăt, dar nu înainte de a apuca să atingă cu vârfurile degetelor ghebul statuii.

Iar statuia a părut mai întâi să împietrească la loc, dar numai pentru o secundă. Pe urmă s-a cutremurat, a scrâşnit de dinţi – de parcă s-ar fi răzuit una de alta două pietre de moară, s-a frecat la ochi ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn greu şi a-nceput să zbiere pe neaşteptate:

- Rotta, fetiţa tatei! Rotta! Onna! Ylla!

Ne-a întors spatele şi s-a apucat să bată cu pumnii lui de piatră în gura de acum închisă a tunelului.

- Vreau să mă duc acasă! Daţi-mi drumul, vrăjitoarelor!

- Să-l lăsăm să plece, a zis Missy. Nu-l putem lua cu noi aşa...

- Cum să-l lăsăm să plece? a miorlăit furios Grysh. O să bage-n sperieţi tot satul! Ce, nu-s de-ajuns statuile din cimitir, care s-au clintit? Şi alea două pocitanii albastre?

- Sper că pocitaniile albastre se vor întoarce repede de unde-au venit, a mormăit Odena. Şi nu vor povesti nimic nimănui, fiindcă nu ştiu să vorbească, repetă doar ce-aud... Dar... dar vor ţopăi prin Palat strigând „tată Gheb” până vor răguşi... Iar satul o să-l bage Rotta în sperieţi, pentru că ea  o să povestească tot ce-a văzut...

- Atunci..., am spus eu.

- Atunci..., a zis ea, în timp ce Ghebosul continua să zbiere, atunci Ylla o să turbeze de furie dacă o să se pomenească cu statuia răposatului la uşă. Iar Pya o să turbeze dacă o să se pomenească cu o statuie furioasă la Palat...

- Drumul ăsta duce în mai multe locuri, s-a amestecat Shyma. Unii se rătăcesc, iar alţii îl găsesc...

Şi, parcă vrând să-i întărească spusele, Aci şi Norev au apărut dintre copacii de pe marginea drumului subteran, hlizindu-se şi strigând într-una:

- Tată Gheb! Tată Gheb!

Ghebosul s-a întors spre ele şi a amuţit, nedumerit. Fiindcă acum strigau cu vocea Rottei, mi-am dat eu seama, îngheţând de spaimă.

- Mi-e frică, a mieunat cu jale Missy, sărind în braţele mele.

- Şi mie, a spus Odena. Încep să nu mai înţeleg nimic.

- Cred că ne punem prea multe întrebări, a zis Grysh, străduindu-se să pară cât mai curajos. Mai bine-o luăm din loc. Să mergem la Palat.

- Eu vreau să plec acasă! a urlat din nou Ghebosul. Ce loc e ăsta, unde pisicile vorbesc?

- Şi el înţelege ce spun pisicile? am suspinat eu.

- Piatra pricepe toate graiurile, stăpână, mi-a răspuns Shyma. Pe urmă s-a întors către Ghebos. Cocoşatule, ţi-arăt eu drumul către casa ta...

- Minţi, vrăjitoare de stâncă! s-a zborşit el. Minţi!

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Ce se întâmplă cu Ghebosul?

• E lăsat să plece acasă
• E convins să meargă cu ceilalţi
• E silit să meargă cu ceilalţi

Cei cărora le plac poveştile au fost invitaţi să citească între timp Râpa Amăgirilor, din care am preluat personajul Ubru-Cu-Du-Bru şi din care mă bate gândul să le preiau şi pe Criiseela, Striiba şi Zaarda, ba poate chiar şi pe narzi. Iar cei care au avut timp, chef şi răbdare să citească această poveste au răspuns şi la un al doilea sondaj:

Credeţi că preluarea mai multor personaje din Râpa Amăgirilor e o idee bună?

• Da
• Nu

Rezultatele sondajelor - aici.

EPISODUL URMĂTOR