- Cum să le trimit la cioplitor? am întrebat eu. Ce, ele ştiu drumul înapoi?
- Îl ştiu, a răspuns Odena. Până una-alta, e singurul lucru de care îşi aduc aminte.
- Nu ştiu cine au fost? Adică, pe cine-nfăţişează?
- Ei, Sushush, de unde vrei să ştie? Habar n-au, atâta vreme cât nu ating ceva, făptură sau lucru, pe care l-a atins şi răposatul, cât a fost în viaţă...
- Vai, lăsaţi asta, nu e beleaua cea mai mare! ne-a întrerupt Missy, şi a continuat, miorlăind disperată. Vai de mine, vai de mine, acum îmi dau eu seama, ce nenorocire! Vai, ce facem acum?!
- Ce e, Missy, ce-ai păţit? s-a minunat Grysh.
- Scurtătura. Scurtătura către Palat. Începe cu un tunel. Ca să-l găsesc, săream de pe statuia Shymei, ştii, fata aia frumoasă, cu rochie lungă, largă, şi părul despletit. Mă urcam în copacul din spatele ei – vezi, e acolo o creangă ca un corn – şi după aia mă cocoţam pe braţele ei ridicate deasupra capului, cu degetele împletite, aşa cum le ţinea când era vie şi dansa. Se spune că ştia un dans vrăjit... Iar eu ştiam că de acolo trebuia să sar, cu faţa către deal, cât de departe sunt în stare, şi-n locul unde atingeam pământul scurmam de trei ori cu gheara stângă, mieunam de trei ori – şi gata, în faţa mea se căsca gura unei hrube... Dar acum...
- Dar acum statuia se ţine cu mâinile de fustă! am strigat eu, înţelegând deodată... Şi nu mai ai de unde să sari...Ea a încuviinţat cu un miorlăit jalnic.
- Ei, şi ce dacă? Acum o să ne călăuzească Odena, a zis Grysh, întorcându-se spre ea. Ştii şi tu o scurtătură către Palat, nu?
Călăuzitoarea statuilor a ridicat din umeri, apoi şi-a potrivit mai bine pălăria.
- Nu e tocmai o scurtătură, a răspuns ea, şovăind. Eu mă-nvârtesc de trei ori pe vârfurile picioarelor, îmi doresc să fiu la Palat şi mă trezesc în Sala Mare. Dar nu pot lua pe nimeni cu mine. Şi, după isprava asta, cu statuile trezite, nu mi-aş dori să mă-ntorc acolo singură.
- Şi e musai să te-ntorci? am întrebat eu.
Ea a oftat.
- Păi, mirele meu e în Palat şi, odată ce mi-am pus rochia, trebuie să-l revăd din nouă-n nouă zile. Şi nu l-am mai văzut deja de opt...
- Da ce se-ntâmplă dacă nu-l revezi? a vrut să ştie Grysh.
- Mi se-negreşte rochia, n-o mai pot scoate după mine niciodată şi nu mă mai mărit niciodată... Deşi, a adăugat Odena, răsucindu-şi nervoasă buchetul în mâini, decât să mă mărit cu pocitania aia...
- E urât? a-ntrebat Missy.
- E un pitic, a răspuns Odena, înfiorându-se. Şi are patru capete!
- Vai de mine! s-a miorlăit Missy. Păi de ce te măriţi tocmai cu el?
- Fiindcă..., a dat să spună Odena.
- Nu s-ar putea să ne povesteşti pe drum? a întrerupt-o Grysh. De ce pierdem acuma vremea?
- Pe care drum? s-a văicărit Missy. Nu mai ştiu drumul, acum, când Shyma s-a mişcat...
Grysh şi-a săltat o lăbuţă, făcându-i semn să tacă, şi şi-a plimbat privirea de la mine la Odena.
- Ei, dar voi n-aţi putea să o treziţi din nou pe Shyma? Şi să-i cereţi să ridice braţele în sus?
- Ţi-ai pierdut minţile, motanule? s-a răstit mireasa. Vrei s-o trezim a doua oară şi pe Shyma? Ca să n-o mai putem încremeni pe urmă nici pe ea?
- Şi, dacă n-o treziţi, ce-i de făcut? a miorlăit el, supărat.
- Urcăm dealul de-a dreptul, am spus eu. Dacă Odena vine cu noi, poate-mpreună ne putem feri de alea o sută de capcane despre care spuneai tu... Ce zici, Odena?
Odena şi-a scos pălăria, şi-a făcut vânt cu ea, şi-a trecut mâna prin păr...
- Nu ştiu, n-am mai urcat dealul de-a dreptul niciodată... Da ne-am putea folosi de ăştia doi...
A arătat spre cele două statui, a Ghebosului şi-a lui Ratan, care se aşezaseră pe mormântul celui dintâi şi se uitau la noi cu gurile căscate, ca doi viţei la poarta nouă...
- I-am putea pune să urce înaintea noastră, să dea ei peste capcane mai întâi...
- Crezi că-i atât de simplu? a-ntrebat Grysh.
Ea a ridicat din umeri.
- Nu, nu cred... Dar şi să o trezim de Shyma... Dacă o trezim şi se atinge de cerceii ăştia, ai mei, care au fost cândva ai ei... Atunci o să-şi aducă aminte cum dansa, şi mie mi-a spus Pya că dansul ăla putea să sape-n zidurile lumii, făcând – cum le-a zis ea? – găuri de vierme, găuri care răspund în alte tărâmuri...
* * *
Pentru cititorii dornici să dea o mână se ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:
Ce fac cei patru?
- O trezesc pe Shyma
- Urcă dealul de-a dreptul
- Găsesc altă soluţie
hello
RăspundețiȘtergerecât am aşteptat continuarea!
un an!
îmi place ideea cu dansul care deschide găuri de vierme
bineînţeles că o trezim pe shyma
bineînţeles
trebuie trezită cât mai repede
Grysh, n-am de unde să sar! O trezim pe Shyma! Dacă deschide niscai găuri de vierme va fi cu atât mai palpitant. Îmi place că se complică lucrurile...:)
RăspundețiȘtergereLucky, Missouri, şi noi (Vero şi cu mine) vrem s-o trezim pe Shyma, şi voturile sunt deocamdată după placul nostru! Să sperăm c-o vor ţine tot aşa! :)
RăspundețiȘtergereŞi vrem să complicăm lucrurile! Întâi le complicăm, le încurcăm, şi după aia vedem noi cum le descurcăm! :))
Da, curiozitate specific pisiceasca :))
RăspundețiȘtergereDar curajul de a infrunta pericolele capcanelor unde este? :)
Noi, pisicile, suntem în primul rând prudente. De aici şi curiozitatea. Trebuie să ştim tot ce se petrece pe teritoriul nostru - cine vine, cine pleacă, ce obiecte noi apar - ca să nu fim cumva luate prin surprindere :)
RăspundețiȘtergereCurajul e pe locul doi - stupim şi gherăim când n-avem încotro! :))