13 - Încotro?

EPISODUL PRECEDENT

- Ca să pricepeţi ce-i cu narzii, am să vă lămuresc, pentru-nceput, pe ce lume trăiţi, a spus capul Ubru.
L-am privit uimită. Adică noi nu ştiam de-adevăratelea unde trăim?
- Eu m-am dumirit, a mai zis el, când, cu multă vreme în urmă, am auzit vorbele unui băietan. Îl chema Trom. Nu era un învăţat. Era doar menestrel. Un menestrel cu faimă, care îşi aducea aminte ce îi spusese învăţătorul lui. Iar eu mi-aduc aminte, vorbă cu vorbă, ce-a spus el, în graiul lui de om nu prea şcolit.
- Menestrel..., a mieunat încet Luck. Era faimos? Da nici eu nu sunt mai prejos!
Piticul l-a scărpinat drăgăstos între urechi în vreme ce povestea mai departe.

- „La noi, pe Hypko”, a zis Trom, vorbind despre lumea pe care se născuse el, o lume aflată în preajma unei stele îndepărtate, „despre narzi se ştiu puţine. Adică se mai zice şi pe-acolo ‚luate﷓ar nardu’, ori ‚amar ca sărutarea narzilor’, ori ‚narzii să te piaptene’, da’ nici ăi mai bătrâni nu ştiu de unde vin astfel de vorbe. Şi mai spun istorii ciudate învăţătorii tineri, ăia şcoliţi prin lumile-oraş. O dată ne-a povestit ş-al nostru. De’, io n-am priceput aşa, prea bine, da’ mi-a plăcut şi am ţinut câte ceva în minte. Zicea că noi trăim într-un tărâm de-are patru cuprinderi, pen’ că putem merge în lat, în lung şi în înalt, şi-n timp – da-n ăsta numa’ înainte. Şi că-s ş-alte tărâmuri, de au cuprinderi mai puţine, ori mai multe. Zic unii că stau tărâmurile astea unele într-altele, ca foile de ceapă. Da-nvăţătoru’ nostru nu se ia după dânşii, ci după ăia de cred că îs tărâmurile ca frânghiile întinse-alături, făr’ să se-atingă de nu se pune careva să le apropie şi să le-nnoade; nodului ăluia îi zice Poartă, pen’ că prin el se trece de colo dincolo, da’ nu oricare o poate face fără să-şi piardă din putere şi din minte. Acu’, aşa zic învăţaţii. Da’ a citit învăţătoru’ ăl tânăr nişte legende vechi, de zic că narzii pot. Ei vin dintr-un tărâm cu trei cuprinderi (cu lung, înalt şi timp, da’ fără lat) şi se preling la noi ca nişte umbre; nard-umbre le mai zice. Când te ajunge-o umbră de-aia îţi vine-n gură gust de fiere; îi sărutarea nardului, se cheamă că te-ar place ca sălaş. Şi trebuie să fii dibaci ca să te faci scăpat, că blestematu’ ţi se vâră-n trup când pică umbra ta (şi preţ de-o clipă îi destul!) pe umbra lui amăgitoare. Atuncea sufletu’ tău fuge, ca o pată târâtoare, pân’ ce se pierde în tărâmul lor. Că narzii vor să ne ia lumea, aşa cum vor şi farmec-făcători de-ai noştri să se strecoare-n lumile cu cinci cuprinderi! Şi cică îi pericol, la un eon o dată, ca toate să se potrivească-n aşa chip încât vreo poartă dinspre narzi să se deschidă larg – şi ei să dea năvală. Atuncea-i cât se poate de anevoie să fie-opriţi, da-s farmec-făcători cu faimă care trudesc, trecând şi peste somn, doar-doar li s-o dezvălui cum ar putea să-i stăvilească!”
Când a spus Trom asta, ne aflam la curtea lui stăpânitor puternic – în locurile acelea, celor de rangul lui li se spunea ubari. Domnea asupra unui ţinut întreg, aşa cum domneşte aici bătrâna vrăjitoare Pya, dar el nu era farmec-făcător. Şi tocmai se întâmplaseră fapte cumplite, narzi fuseseră cât pe ce să pătrundă în lumea noastră, fiindcă acolo, într-o râpă, Râpa Amăgirilor, aveau narzii o poartă. Ei, dar asta e altă poveste, o poveste lungă. Poate o să v-o spun altă. Acuma trebuie să ştiţi doar că s-a terminat cu bine. Însă ubarul, stăpânul meu, căruia îi slujeam drept măscărici şi, uneori, drept sol de taină, s-a prăpădit după puţină vreme, deşi mai era încă bărbat în floarea vârstei. Dar avuse multe de pierdut. O pierduse pe Alonda, ceea mai frumoasă dintre femeile care-au trăit vreodată, şi pe care o iubea ca un nebun. Însă ea se dovedise a fi unealta narzilor, şi dispăruse în tărâmul lor. Îşi pierduse şi fiul, pe Maud. Şi el se prăvălise în lumea narzilor, cu ei cu tot, după ce le închisese poarta. Iar fiica lui, Loena, îl părăsise fără să se uite înapoi, alegând calea vrăjitoriei. Şi ajunse cea mai vestiră farmec-făcătoare din lumea aceea. Ea m-a moştenit, odată cu toată averea tatălui ei. Şi m-a învăţat tainele farmecelor, m-a învăţat să-mi unesc minţile celor patru capete – un lucru pe care cei din neamul meu îl deprind de mici, numai că eu am fost furat de lotri şi vândut ca rob încă din fragedă pruncie şi n-a mai avut cine să-mi spună ce şi cum să fac. Apoi mi-a dat să beau fiertură de viaţă lungă şi...
- Ei, stai puţin, l-a întrerupt Grysh, miorlăind supărat, ne-ai năucit. Noi te-am întrebat ce e cu narzii şi tu te-ai apucat să ne-nşiri povestea ta...
- Chiar aşa, a sărit şi Missy. Am înţeles că narzii ăştia prin dintr-al tărâm, unul mai... turtit decât al nostru, că aici sunt umbre, umbre rele, că fură suflete şi trupuri, că vor să ia tărâmul nostru în stăpânire... Şi vrei să spui c-o umbră de-asta s-a făcut stăpână pe trupul Shymei, pe când trăia? Şi că acum e în statuia ei?
Ubru a oftat.
- Dacă aţi fi avut răbdare să ascultaţi povestea mea, aş fi ajuns şi-aici. Dar... O să facem altfel, o să vă răspund la întrebări. Fiindcă aşa sunt voi, pisicile, curioase, prea curioase...
- Prea curioase, dar frumoase, sprijin de nădejde-n case, a miorlăit Luck, cu mândrie.
Missy s-a apropiat de el şi l-a adulmecat.
- S-ar părea că eşti băiat bun, a spus. Apoi s-a întors din nou spre Patru-Capete. Vasăzică...?
- Vasăzică, a răspuns capul Cu, nu e chiar aşa. În trupul Shymei a intrat un nard, pe când trăia... Dar n-a intrat nepoftit! Pentru că Shyma a găsit o vrajă veche, care te-nvaţă cum să îi invoci pe narzi. Dar nu numai pe ei, ci şi pe aaeeli, locuitorii tărâmului cu cinci cuprinderi, tărâmul mai mare ca al nostru. Şi s-a gândit c-ar fi putut să facă un pact, un pact cu...
- Lasă asta, l-a întrerupt Odena. Mai bine vezi ce e cu piticaniile albastre. Ar fi trebuit să se întoarcă...
Piticul s-a scărpinat în cap. În capul Du. Iar de vorbit a vorbit Bru.
- Da, cred că ai dreptate, ar fi trebuit să se întoarcă... Sau ar fi trebuit să simt vreun gând de-al lor... Luck, tu simţi ceva?
- Dinspre ele? Doar tăcere. Nimic. Nici o... adiere.
- Atunci dă o fugă, încearcă să le găseşti... Da vezi să nu te-atingi cum cumva de Shyma!
Luck a scos un mieunat jalnic.
- N-am vrut să crape, zău aşa. Deşi era o babă rea. Nu mi-a dat lapte niciodată, m-a altoit cu o lopată, nu mă lăsa să dorm pe masă şi noaptea mă scotea din casă... N-am vrut, să ştiţi, s-o las să moară, dar n-am putut s-o prind pe cioară...
A mieunat din nou şi s-a făcut nevăzut.
- Ce-a fost asta? am întrebat eu. Cum de poate să dispară aşa? Şi ce tot îndruga despre Shyma şi despre moartea ei?
- Mi-aduc aminte...., a zis Ghebosul, ca trezit dintr-un vis. Pe când eram copil, bătrânii spuneau că Shyma a murit după ce i-a scos ochii o cioară...
- Iar Luck a fost motanul ei, a zâmbit Odena.
- Râzi de noi, s-a burzuluit Missy. Nu se poate!
- Ba se poate, a zis Ubru. Luck e singura făptură de pe tărâmul nostru care a ajuns vreodată pe tărâmul aaeelilor. I-au dat puteri ca să vegheze asupra Shymei.... Luck nu are doar nouă vieţi, are nouă sute nouăzeci şi nouă... Şi poate trăi de nouă sute nouăzeci şi nouă de ori mai mult decât o pisică de rând... Şi simte scurtăturile, ca Aci şi Norev. Şi poate pătrunde în lucruri neînsufleţite, poate trece prin ele, dar nu le poate urni, aşa cum pot cele două zgâtii albas...
A tăcut brusc când Luck a apărut din nou în mijlocul nostru, ud leoarcă şi scuturându-se de zor.
Şi a început să miaune cu disperare.
- S-au rătăcit, s-au rătăciiit... În viitor au nimerit!
Toate cele patru capete ale piticului s-au încruntat.
- Cum?! Ce spui?! Unde sunt? a întrebat Du.
- Peste ani mulţi, cred că vreo mie... Sunt într-o lume foarte... fistichie. Dealul cel Mare, dealul... e surpat. În loc de cimitir e un palat. Statuile pisicilor stau la intrare, iar Aci şi Norev – la închisoare!
- La închisoare? s-a minunat piticul. Nu se poate! Cine le-a închis? Pe ele nu le poate închide nimeni!
- Le-a-nchis o vrăjitoare, una rea. Sushush o cheamă. Toţi se tem de ea!
Toată lumea s-a holbat la mine.
- De ce vă uitaţi aşa? am şoptit, retrăgându-mă cu un pas. Nu sunt eu, nu pot fi eu... Nu peste o mie de ani!
Ubru-Cu-Du-Bru a clătinat din capete.
- Dacă ai puterile pe care bănuim că le ai... Şi dacă o să treci de partea cui nu trebuie...
- Nu, nu cred..., nu se poate să fiu o vrăjitoare rea...
M-am repezit la Luck, l-am prins de sub lăbuţele din faţă şi l-am ridicat în dreptul ochilor mei.
- Nu eram eu, Luck, nu-i aşa?
- Sushush, n-am stat să aflu, nu ştiu ce să îţi spun. Nu vezi că-s ud? Ploua, bătea un vânt nebun...
- Am putea merge să vedem...., a spus Odena.
- Cum? a întrebat Missy.
- Pe drumul Shymei trebuie să fie o scurtătură într-acolo. Cea pe care au nimerit Aci şi Norev. O să ne-o arate Luck..., a răspuns Odena.
- Dar Sushush trebuie să ajungă în până deseară la Palatul Pyei!
Odena a râs.
- Asta e o călătorie în timp, pisicuţo! Putem sta acolo oricât, o lună, un an, zece ani, după care ne putem întoarce înapoi, aici, tot în clipa asta!
- Atunci putem pleca oricând aici, şi ajungem tot acolo, s-a amestecat Grysh. Putem merge mâine, cu Pya. Sau după ce vorbim cu Pya...
- Poate e mai bine să nu ştie Pya, a şoptit Odena.
- Pya o să afle oricum, a spus Patru-Capete, prin gura lui Du. Întrebarea este dacă are rost să mergem, dacă foloseşte la ceva...
- Poate ar trebui să le salvăm pe Aci şi Norev, a zis Odena. Ce facem fără ele? Mergem la Palat pe drumul ăsta, pe care nu ne-ai lăsat s-o pornim?
Ubru-Cu-Du-Bru a strâmbat din nasuri.
- Se descurcă ele cumva. Şi, chiar dacă nu se descurcă, noi ne descurcăm cumva şi fără ele... E mai puţin primejdios decât să mergem după ele...
- Vai, sărmanele, a mieunat Missy, înduioşată, părând să treacă brusc de partea Odenei. E păcat să laşi pe cineva de izbelişte...
- Eu zic că Sushush trebuie să hotărască, a spus solemn Grysh. Pe ea o aşteaptă Pya la Palat, şi ea ar putea fi, peste o mie de ani, o vrăjitoare rea... E vorba de viitorul ei...
- E vorba de viitorul tărâmului nostru, a zis Bru. Dealul surpat înseamnă o apropiere de lumea narzilor, înseamnă că se pierde o dimensiune, o cuprindere, cum spunea Trom, menestrelul. Dar...
- Dar? a întrebat statuia Ghebosului.
- Dar e mai uşor să-i înfruntăm pe narzi aici şi acum, decât peste o mie de ani. Atunci ar putea fi mai puternici, a mormăit Bru. Iar pe Aci şi Norev le putem salva şi dacă plecăm mâine, şi dacă plecăm peste un an, şi dacă plecăm peste zece... Pentru că prezentul poate schimba viitorul, dar viitorul nu poate schimba prezentul! De aici putem schimba ce-o să fie peste o mie de ani. Însă dacă mergem acolo nu putem schimba ce se întâmplă acum!
- Dar, a zis Odena, dusă pe gânduri, în clipa când schimbăm viitorul, dacă îl schimbăm, Aci şi Norev rămân captive într-un viitor care nu există... Adică.... e ca şi cum ar muri, nu?
Bru a scrâşnit din dinţi.
- Cui îi pasă de două pocitanii albastre?
Missy s-a holbat la el, parcă spunând „ia te uită cine vorbeşte!” Dar a spus altceva:
- Erau... drăgălaşe.... Ca doi pisoi zburdalnici... Sushush, tu nu spui nimic?
- Păi, m-am bâlbâit eu, năucită, hotărându-mă în sfârşit să-l las jos pe Luck, păi...
- Păi ce-ar fi să ne întoarcem în trecut? a întrebat Grysh. Nu cu mult. Doar înainte de a le trimite pe Aci şi Norev să-i sperie pe săteni... Nu s-ar putea?
- Ba poate puţin mai mult? a zis rugătoare Missy. Înainte de a intra în tunelul ăsta? Nu se poate?

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebările au fost următoarele:

1.Ce fac Sushush şi însoţitorii ei?

• Pleacă în viitor
• Se întorc în trecut
• Îşi continuă drumul către palatul Pyei

2. Vrăjitoarea rea din viitor e aceeaşi Sushush? 

• Da 
• Nu

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR