Am privit-o lung... şi îndelung... Am tăcut şi m-am gândit. Iar ceilalţi au păstrat, la rândul lor, tăcerea. Mă simţeam obosită... mi se întâmplaseră atât de multe... şi aflasem atât de multe... într-un timp atât de scurt... Şi mă simţeam nedreptăţită... Adică, m-am întrebat iarăşi, de ce mi se întâmplau toate astea tocmai mie? Nu eram decât o fetiţă, nu împlinisem nici măcar şapte ani... Mi-aş fi dorit să mă joc cu Grysh, în curtea Yllei, aşa cum o făceam în rarele mele clipe de răgaz, când nu eram pusă să fac o treabă sau alta prin casă şi când nu mă lua tuşa cu ea prin sat, pe la moşit... De ce trebuia să fac lucruri primejdioase, de ce trebuia să salvez lumea? Tocmai eu?!
Poate ar fi fost bine să mă preschimb în pisică... şi să rămân pisică toată viaţa mea... Să stau tolănită la soare, sau lângă sobă, cu Grysh, cu Missy şi cu Luck... Poate şi cu Negrush... şi cu Natasha... Natasha care era Sheeda... Ce bizar...
Natasha, sau Sheeda... şi Negrush... şi Pya... şi necunoscuta Dyana, stăpâna tovanţilor... Ce mai erau şi trovanţii ăia? Nişte monştri? Nişte vrăjitori?
Dar nu, asta nu avea importanţă... Sau poate că avea... Dar în clipa aceea, mă rodea gândul la cei patru, dintre care doi, Pya şi Negrush, erau părinţii mei... Cei patru, care erau, care fuseseră cândva o singură făptură, aaeela Criiseela... Ce bizar... Însă aveam impresia că altceva era şi mai bizar... Altceva? Sau altcineva? Cine altcineva? Patru Capete, piticul pocit, Ubru-Cu-Du-Bru? Nu, nu piticul, doar ceea ce spusese el... Da, asta mă nedumerea... Ubru-Cu-Du-Bru, care spusese, la un moment dat, în cimitir: Nu ştim prea bine nici de partea cui e Sheeda, dar se pare că tu îi eşti dragă...
Cum adică nu ştiau de partea cui e Sheeda, când ea era o parte a Criiseelei?! Ce bizar... Ubru-Cu-Du-Bru minţise spunând asta? Sau povestea Criiseelei era minciuna, o minciună gogonată?
Şi nici măcar nu era singura minciună... Pentru că şi Sushush, cealaltă Sushush... şi ea minţea... cumva... Fiindcă mai întâi îi spusese lui Missy că era muritoare, că o mie de ani nu înseamnă o veşnicie... Iar apoi îmi povestise că se lăsase răsucită de aaeeli, dobândindu-şi astfel nemurirea...
Ea mi-a mângâiat părul.
- Nu, draga mea Sush, nu v-am minţit...
- Îmi citeşti gândurile? am întrebat-o, cu o oarecare ciudă în glas.
Fiindcă se întâmpla pentru a doua oară. Mai întâi mă dezmeticise când îmi dorisem să mă întorc în casa Yllei, iar în clipa aceea îmi vorbea de parcă i-aş fi împărtăşit nedumeririle mele...
Ea zâmbit.
- Se poate spune şi aşa... Dar adevărul e că noi două suntem una singură – între noi nu există taine.
- Atunci eu de ce nu ştiu ce gândeşti tu?
- E simplu, râs ea. Tu eşti trecutul meu, şi toată lumea îşi cunoaşte trecutul. Iar eu sunt viitorul tău, şi nimeni nu-şi cunoaşte viitorul! Cât despre minciuna pe care crezi că am spus-o... Da, e adevărat că răsucirea în tărâmul aaeelilor mi-a adus nemurirea. Dar, cum să-ţi spun? Nu e... definitivă. Tocmai fiindcă m-am întâlnit cu tine, trecutul meu – şi tu eşti muritoare! Moartea ta va spulbera viitorul în care exist eu, Sushush Nemuritoarea, adică mă va ucide, în ciuda nemuririi mele!
- Mi-e greu să pricep, am mormăit, deşi pare să aibă o noimă... Dar Sheeda? Adică de ce-a spus Ubru-Cu-Du-Bru că nu ştie de partea cui e?
- E la fel de simplu..., m-a lămurit cealaltă Sushush. A spus-o pentru că atunci într-adevăr nu ştia! Vezi tu, aaeelii se pot mişca în timp după bunul lor plac. Iar când se împart în patru, ca să vină în tărâmul nostru, cele patru părţi pierd legătura una cu cealaltă şi fiecare ajunge aici în alt timp. Şi are nevoie de ceva vreme ca să-şi aducă aminte cine e şi ce i s-a-ntâmplat, ca să se hotărască să-şi caute celelalte părţi, ca să le recunoască după ce le întâlneşte. Asta i s-a întâmplat Criiseelei. Pya şi Negrush au ajuns, printr-un noroc chior, în acelaşi loc şi aproape în acelaşi timp. Sheeda, sau Natasha, a ajuns chiar în noaptea când mi-am sărbătorit eu a două suta aniversare. Iar Dyana a apărut acum treizeci şi opt de ani. Striiba şi Zaarda, celelalte aaeele despre care a povestit Ubru-Cu-Du-Bru, şi care încearcă să ne ajute, au dat mai întâi de Sheeda. Şi au adus-o la mine. Pentru că eu tocmai făcusem vraja şnururilor roşii şi aveam nevoie de cineva care să mi le ducă mie, cea din trecut. Adică ţie, înţelegi?
Înţelegeam şi nu prea.
Cealaltă Sushush m-a mângâiat din nou.
- Nu-i nimic, micuţo. O să înţelegi mult mai bine mai târziu. Crede-mă, ştiu ce spun!
Eu am oftat – cu obidă, cum le auzisem adesea oftând pe babele din satul nostru, sătule de poznele nepoţilor...
- Păi, dacă nu-nţeleg, cum aş putea s-aleg?! E musai să aleg acum?
- Nu e musai, a miorlăit Natasha-Sheeda. Dar prezicătorul Vaanya zice că e un moment fast...
- O fi, a bombănit Grysh al meu, dar eu aş zice să mergem înapoi, în timpul nostru. Acolo o să chibzuim pe îndelete şi o să ne putem întoarce aici, în momentul ăsta, oricând, zău aşa!
Cealaltă Sushush a clătinat din cap.
- Eşti sigur c-o să nimeriţi exact în momentul ăsta? Nu uita că Sush v-a adus aici cu cinci ani mai târziu decât a vrut!
- Eu aş zice că ar fi bine să ne întoarcem în timpul nostru cu Sushush preschimbată în pisică, s-a amestecat Missy. Ca să putem merge la Palatul Pyei prin tunelul meu, fără să ne mai temem de nimic!
- De nimic în afară de nardul care ar putea intra în trupul lui Sushush, a mârâit Grysh.
- Eu sunt sigură că n-o să intre, a spus Natasha-Sheeda.
- Eu nu sunt foarte sigură, dar sunt destul de sigură..., a zis cealaltă Sushush. Dar sunt sigură că, dacă o să-i reuşească preschimbarea, micuţa noastră Sush se va deprinde mult mai bine şnururile, va învăţa să le stăpânească pe deplin puterea... Şi abia atunci va putea reveni oricând în acest moment fast, ca să facă şi marea încercare: răsucirea.
- Are dreptate, fata tatei, a miorlăit el încetişor. Haide, ia-mă în braţe, ca să-ţi pot da câte ceva din puterea şi din cunoştinţele mele.
M-am aplecat, l-am luat în braţe – era mai greu decât aş fi crezut – şi i-am mângâiat blana mătăsoasă. Şi atunci s-a întâmplat! M-am trezit deodată săltată de pe podea, în braţele unui bărbat tânăr, voinic şi frumos.
- Fii curajoasă, fata tatei, mi-a spus, cu voce groasă, caldă... Porneşte pe drumul către izbândă. Şi nu uita că orice se naşte din pisică mănâncă şoareci! Şi că eu, tatăl tău, am mâncat un nard!
- Ai... ai mân-mâncat un na-nard?! m-am bâlbâit eu, atât de uluită, încât în prima clipă nici măcar nu mi-am dat seama că bărbatul dispăruse şi că-l strângeam din nou la piept pe motan. Cu-cum adică?
- Adică l-am mâncat fript, a miorlăit el. Împreună cu Pya. A fost ospăţul nostru de nuntă!
- Ei, hai, bătrâne, nu minţi. Asta n-o cred cât oi trăi! a exclamat Luck. Narzii sunt umbre hututui, şi-umbra-n frigare nu o pui!
- Ba o pui, trubadurule, a râs cealaltă Sushush. Dacă şi numai dacă faci rost de o frigare pe măsura ei!
- Cred că mi-ar plăcea să fiu pisică, am apus eu, într-o doară, în vreme ce Negrush sărea din braţele mele. Fie şi numai ca să mănânc un nard!
- Sushush, ai grijă ce-ţi doreşti! l-am auzit pe Grysh strigând.
Dar era prea târziu, fiindcă deja simţeam că... se schimba ceva!
* * *
Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:
Ce se întâmplă cu Sushush?
- Reuşeşte să se preschimbe în pisică scăpând cu bine de narzi.
- Rămâne cu un nard în trup.
- Rămâne cu mai mulţi narzi în trup.
Missouri întreba de poveste, iar povestea ne aştepta!
RăspundețiȘtergereNe aşternem pe lectură! :)
Sper că va fi o lectură plăcută! :)
RăspundețiȘtergereMiao, miao, ce frumos! Am citit tot, şi tare mi-a plăcut! Şi mie şi bipezilor mei! Am votat şi noi, abia aşteptăm continuarea. :)
RăspundețiȘtergereMiao, mă bucur tare mult că v-a plăcut!
RăspundețiȘtergereDar o să mai aveţi de aşteptat cel puţin vreo săptămână, Vero vrea să pună mai întâi link-uri la cât mai multe episoade pe Link-Ping (câte un link pe zi)
Ce se întâmplă cu Sushush?! eu zic ca reuşeşte să se preschimbe în pisică scăpând cu bine de narzi.
RăspundețiȘtergere:))
Văd că aşa vrea mai toată lumea... Păcat, ar fi fost frumos să scriu despre lupta ei cu nardul interior! :D
RăspundețiȘtergere