19 - Poarta cu lumânări

EPISODUL PRECEDENT

Sfătuitor... doar unul singur... pe cine să aleg? L-aş fi ales pe Grysh, dar nu era printre cei amintiţi! L-aş ales pe Luck, pe micul trubadur care trecuse prin atât de multe... dar el era în stare să-şi stâlcească sfaturile, ca să găsească rimele de care nu se putea lipsi... Poate că Sheeda, Sheeda-Natasha, farmec-făcătoare cu şnururi roşii vrăjite şi pisică războinică în acelaşi timp, ar fi fost alegerea cea mai potrivită, dar... Dar, într-un fel, îi purtam pică. Pentru că ea mă adusese acolo, în altă lume, adică în alt timp... Ea, cu şnururile ei!

Numai că nu era singura vinovată, pentru şnururile nu erau ale ei cu adevărat...

... eu tocmai făcusem vraja şnururilor roşii şi aveam nevoie de cineva care să mi le ducă mie, cea din trecut. Adică ţie, înţelegi?

Aşa spusese ea, cealaltă Sushush... Ea, adică eu...

Adică îmi purtam pică şi ei, îmi purtam pică mie... Şi nu voiam nici sfaturile ei, adică pe-ale mele, pentru că, nu ştiu, cumva n-aveam încredere în ea. N-aveam încredere deplină în mine, cea din viitor...

Aşa că nu-mi mai rămâneau decât Negrush şi Pya. Părinţii mei! Nimeni nu te iubeşte mai mult decât părinţii tăi, nimeni nu-ţi vrea binele mai mult decât ei – aşa le auzisem spunând pe babele din sat. Şi dacă mă iubeau, dacă-mi voiau binele, de ce mă lepădaseră, de ce mă lăsaseră s-o slugăresc pe tuşa Ylla?

- A fost spre binele tău – spre binele nostru, s-amestecat din nou cealaltă Sushush în gândurile mele. A fost ca să înveţi de la bun început că fiecare trăieşte sigur – şi ca să-nveţi să lupţi. Şi ca să fii pusă la-ncercare!

Ce mamă îşi încearcă copilul în felul ăsta, după ce îl aduce pe lume chinuindu-se, aşa cum văzusem eu că se-ntâmpla când mă lua Ylla la moşit? Pesemne că nu degeaba se spunea prin sat că Pya e o vrăjitoare foarte rea! Şi mie-mi era frică de ea, îmi era frică să rămân singură cu sfaturile ei!

- Atunci ia-l pe Negrush! m-a îndemnat cealaltă Sushush. Gândeşte-te la el şi spune descântecul! Grăbeşte-te, nu mai ai timp!

Şi m-am gândit la blana lui neagră, mătăsoasă, mi s-a părut că îl aud din nou spunând: ... eu, tatăl tău, am mâncat un nard! Şi-apoi în minte mi-a venit descântecul, şi l-am rostit, parcă în gând, parcă vorbind şi parcă mieunând:

- Roşu şnur, păzeşte!

Roşul ocroteşte

Şi călăuzeşte...

Şi ameţeala m-a cuprins din nou, şi m-am trezit din nou într-un vârtej, un talmeş-balmeş rotitor de umbre şi lumini, şi umbrele erau aceleaşi de mai înainte, erau mâini, şi una dintre ele aproape m-a atins, şi eu am scos un ţipăt, care-a sunat precum un mieunat subţire şi sfâşietor, de pui de mâţă încolţit de câini.

Nu-ţi fie frică, fata mea, am auzit un gând străin. Stupeşte-n cele patru vânturi, în fiecare de câte trei ori! Şi după aia de trei ori în sus şi de trei ori în jos!

Negrush! Tata! mi-am spus. Şi m-am grăbit să îl ascult, şi am stupit ca o pisică disperată...

Şi ameţeala mi s-a dus, şi tot ce mă înconjura a dispărut...

Păşeam şi nu ştiam pe ce, şi nimicul pe care-l străbăteam era alb-azuriu, şi auzeam culorile cântând, adică albul şuiera şi azuriul susura, şi sunetele se-mpleteau, urcând şi coborând...

Şi eu păşeam, păşeam pe patru lăbuţe mici şi moi... Oare-s deja pisică? m-am întrebat. Aşa o fi când ai perniţe? Aşa plăcut?

Vrei să te vezi? m-a întrebat Negrush. Atunci ridică o lăbuţă şi plimbă-ţi-o în faţa ochilor, ştii, aşa cum... aşa cum faci când ştergi aburul de pe geam.

L-am ascultat, şi-a fost de parcă aş fi şters aburul gros, alb-azuriu, de pe-o oglindă. De pe-o oglindă-n care m-am văzut... adică am văzut o pisicuţă, o pisicuţă pe care mi s-a părut că o ştiam de undeva... Era un ghemotoc de blană galben-roşcată. Cu ochi albaştri. Pisicuţa pe care o văzusem pe Dealul Mic, după ce dispăruse Sheeda şi înainte de a mi se arăta Negrush!

Însă imaginea s-a risipit după câteva clipe, iar luciul în care o văzusem s-a adâncit... încet, atât de-ncet... S-a preschimbat într-un tunel rotund, o gaură prelungă în nimicul alb-azuriu, o gaură în fundul căreia se-ntrezărea un fel de poartă.

Era un soi de triunghi roşu, cu trepte deasupra – două în dreapta, două în stânga. Iar treptele găzduiau, fiecare, câte o lumânare aprinsă, înaltă cât un stat de om şi-mpodobită, în partea ei de jos, cu o cunună împletită din frunze veşnic verzi. În vârf trona a cincea lumânare, stinsă şi mai scurtă – adică avea vârful retezat.

Iar dedesubt, în golul porţii, stătea statuia însufleţită a Shymei, având de-o parte şi de alta statuile de pisici în care pătrunseseră năpârstoacele Aci şi Norev.

Ce poartă-i asta? l-am întrebat, în gând, pe Negrush. Şi ce caută Shyma şi pisicile-statui în pragul ei?

E Poarta cu Lumânări, a răspuns gândul motanului negru.

Şi ce-i cu ea, ce caută aici?

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Ce reprezintă poarta triunghiulară?

1. - Intrarea într-un loc sigur, unde trebuie să ajungă Sushush, ajutând şi cele trei statui să intre
2. - Intrarea într-un loc sigur, unde trebuie să ajungă Sushush după ce reuşeşte să treacă de cele trei statui răuvoitoare.
3. - Ieşirea din tărâmul narzilor, prin care şi-au făcut apariţia cele trei statui răuvoitoare, încercând s-o prindă pe Sushush.
4. - Poarta tărâmului narzilor, unde sunt gata să cadă cele trei statui, care trebuie salvate
5. - O simplă nălucire

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR