1 - Prima mea întâlnire cu Sheeda

Îmi amintesc când am văzut-o pe Sheeda pentru prima oară. De fapt, e una dintre amintirile mele cele mai vechi care au, cât de cât, o noimă.

Ţin minte că era iarnă. Ninsese mult cu câteva zile în urmă, zăpada se bătătorise şi îngheţase între timp şi scârţiia sub tălpi. M-am întrebat dacă o fi scârţâit şi sub tălpile ei goale. Pentru că era desculţă.

Mi-e greu să vorbesc despre înfăţişarea ei de atunci sau să istorisesc cum era îmbrăcată. Pentru că despre ea, cea din ziua aceea, nu-mi amintesc prea multe. Doar ochii mari, de un albastru intens şi limpede, ca apa lacului de la poalele Dealului Mic. Lacul Senin, aşa i se spune. Avea în ochi ceva..., ceva ca o lumină. Ca o lumină vrăjită. Şi, pe lângă ochi, mi-au rămas în minte picioarele. Labele mici ale picioarelor ei. Desculţe, dar împodobite cu un soi de şnur, ca un elastic rotund, subţire, de un roşu pastelat. Forma un opt, înconjurându-i degetul mare şi călcâiul, iar o altă buclă îi trecea pe sub talpă, ieşind din nou la iveală printre cele două degete mai mici. Unghiile erau curate, dar nu din cale-afară de îngrijite, şi pe fiecare deget se zăreau câteva firişoare de păr.

Tuşa Ylla a poftit-o să se aşeze pe fotoliul cel mai bun şi i-a adus o pernă pe care să-şi sprijine picioarele, fiindcă aşa se cade să te porţi cu oaspeţii de seamă.

M-am dus cu gândul la Grysh, pisoiul tărcat care îşi trăia atunci prima iarnă, la perniţele lui atât de reci când venea de-afară şi se grăbea să mi se cuibărească în braţe. M-am gândit că picioarele Sheedei erau la fel şi, mânată de un imbold ciudat pentru o fetiţă sfioasă ca mine, m-am grăbit să i le ating – adică mi-am lipit, numai cât ai clipi de două ori, palmele mici de ele. Erau calde. Ca şi cum abia ar fi plecat de lângă sobă!

Poate că vraja din ochi i le apăra de frig, mi-am spus, gândindu-mă că întrezăream o lume tainică. Încă o lume tainică. Fiindcă aveam deja parte de una, necunoscută altora, numai a mea: numai eu pricepeam ce miorlăia pisoiul!

- Să te-mpingă vreun gând prost să spui cuiva că mă-nţelegi, mă sfătuise el. Unii n-or să-ţi dea crezare şi-or să te ia în râs, iar alţii or să-ţi scoată vorbe rele, zău aşa.

Grysh a miorlăit şi atunci, fiindcă era acolo, privindu-ne pe toate dintr-o cutie de carton. A mieunat des şi mărunţel. Ca şi cum ar fi ocărât pe cineva. Şi am înţeles că mă dojenea pe mine.

- Să nu mai faci una ca asta niciodată, Sushush. Nimeni n-atinge o farmec-făcătoare fără voia ei, zău aşa.

Farmec-făcătoare? Adică vrăjitoare? Adică Sheeda...?

Dar nu, nu era cu putinţă. Vrăjitoarele sunt urâte şi bătrâne! Ca Pya, stăpâna palatului de pe culmea Dealului Mare.

Am încremenit locului, şi mai nedumerită, dar m-a dezmeticit tuşa Ylla: m-a pocnit, scurt, peste amândoi obrajii. Două dosuri de palmă apăsate, usturătoare. Mi s-au umplut ochii de lacrimi.

- Ce-apucături sunt astea, scroafă pricăjită? Aşa te-am învăţat eu să te porţi?!

- N-o mai bate, Ylla, a spus Sheeda, cu vocea ei de copiliţă răguşită. Nu ţi-e milă? E atât de mică!

Nu, Yllei nu îi era – şi nu îi e milă de mine. Toată lumea spune că mă urăşte. Fiindcă Odena, mama, sora ei cu cincisprezece ani mai mică, a fugit de-acasă cu un menestrel şi s-a întors într-o noapte, singură, cu burta la gură. Dar n-a intrat în casă. M-a născut în aceeaşi noapte rece şi lungă de toamnă, rezemată de căpiţa de fân din fundul curţii, m-a lăsat pe prag, înfăşată într-o bucată ruptă din fusta ei plină de sânge, şi s-a dus să se-nece în lac.

Pe ea au găsit-o după două săptămâni, adică au zis că pe ea au găsit-o, fiindcă hoitul scos din adâncuri, umflat şi ciugulit pe peşti, ar fi putut să fie al oricui. Iar eu am rămas în grija Yllei, eu, copilul păcatului şi al ruşinii, copilul din pricina căruia i-a murit sora. De-aia mă urăşte.

Dar gurile rele zic că mama nu-i era soră, că îi era fiică. O altă fată din flori, un alt copil al păcatului. Pentru că nici una dintre ele nu s-a născut aici, în satul ăsta. Au venit când mama mea, Odena, avea vreo patru sau cinci ani, însoţind trei căutători de comori, trei bărbaţi cu priviri tăioase, trecuţi de prima tinereţe. Ylla le era un fel de servitoare, dar părea dornică să scape de ei şi s-a bucurat din cale-afară când a cerut-o de nevastă Ghebosul, brutarul satului. Brutarul care a murit peste trei ani, vreme în care i-a făcut Yllei două fete, una cocoşată, ca el, şi alta nătângă, cum zice lumea că ar fi fost bunică-său, Ratan.

Iar astea nu sunt singurele vorbe care umblă printre vecini pe seama mea şi a familiei noastre. Unii şoptesc prin colţuri (destul de tare ca să-i aud) că nici măcar nu îi sunt rudă Yllei, că tot ce-ndrugă ea şi prietenele ei despre întoarcerea Odenei e o născocire, că Odena nu s-a întors nici până-n ziua de azi, că moarta din lac era o slugă a vrăjitoarei Pya, şi că aceeaşi babă, Pya, este mama mea, că m-a făcut la bătrâneţe, printr-o vrajă, dar n-am ieşit pe placul ei, aşa că o plăteşte pe Ylla să mă crească, fiindcă are ea totuşi vreun plan cu mine, unul mai... ciudat. Iar Ylla mă urăşte fiindcă nu-s nici pocită, nici tâmpită, cum sunt fetele ei, şi fiindcă sunt copil de vrăjitoare, deh... Ba nici măcar copil de vrăjitoare, mai spun alţii, pentru că, de fapt, am fost un pui de mâţă, preschimbat de Pya în copil, ea ştie de ce şi pentru ce... Că de-aia trag toate pisicile la mine!

Acuma, eu habar n-am ce-ar trebui să cred, dar Grysh, motanul care îmi vorbeşte, mi-a spus că ştie care din toate astea e povestea cea adevărată şi s-a jurat, pe ghearele şi pe mustăţile lui lungi, că pot să-i dau crezare, fiindcă, din pisică în pisică, adevărul a ajuns până la el.

* * *

Pentru cititorii dornici să se implice, întrebarea a fost următoarea:

După spusele motanului Grysh, Sushush este:

• nepoata de soră a Yllei
• nepoata de fiică a Yllei
• fiica bătrânei vrăjitoare Pya
• o pisicuţă preschimbată de vrăjitoarea Pya în copil

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR