Asociere

Imagini descoperite pe facebook, pe care mi-a făcut plăcere să le asociez cu începutul meu de poveste, cu pisici şi vrăjitoare frumoase:

Început de poveste

Ruptă de lumea şi de timpul oamenilor, Yshquel’la doarme adânc. Doarme fără vise, ruptă şi de Tărâmul Ascuns, de lumea tainelor interzise muritorilor lipsiţi de orice umbră de har.

Încă nu se ştie dacă Yshquel’la e muritoare, dar se ştie că nu a ocolit-o nici un har. Are şi puteri cu toptanul, şi putinţa de a şi le dirigui după bunu-i plac – atâta vreme cât nu încalcă două legi aspre, ştiute doar de ea.

În magicele sale lenjerii de pat, Yshquel’la poate dormi fără să audă cântarea şuierândă a vântului, pasul mărunt, obsedant ropotind al ploii, urletul tânguind al câinelui, ori încercările zgrepţănânde ale celor şapte mâţe de a trece dincolo de stavila uşii închise, hotar între tărâmul bântuit de ploaie şi adăpostul casei, interzis lor în acea noapte.

Bucuroasă de somnul adânc în braţele căruia Yshquel’la s-a abandonat cu mult mai devreme decât în alte rânduri, Guanael’la, mamă-sa vitregă, i-a uşuit pisicile – trei negre, una galben-roşcată, una bălţată, una dungată şi una albă cum e frişca şi tot atâta de pufoasă.

Guanael’la are şi ea puterile ei – dar sunt puteri care vin când vor şi pleacă aşişderea – şi ea crede că mai ales cele şapte jivine i le pun pe fugă, cu mieunatul lor afurisit.

Şi chiar aude un miorlăit – ei zgrepţănatul i-a gonit somnul – un miorlăit prelung şi jalnic, de pomanagioacă – după care o recunoaşte pe Yl’la, zvârluga smolită şi hoaţă pe care Yshquel’la o adoră.

Guanael’la se încruntă, străduindu-se să arunce toate mâţele, sau măcar pe Yl’la, dincolo de zidurile înalte şi groase ale curţii. Dar nu se întâmplă nimic, şi ea suduie printre dinţi. Ştie o groază de sudalme şi le rosteşte din ce în ce mai des, fiindcă din ce în ce mai des i se întâmplă să nu-şi poată struni puterea.

Fiindcă puterea există. Puterea care a azvârlit nu mâţele, ci ciuda Guanael’lei, tocmai hăt, departe, în Tărâmul Ascuns, pentru ca, lovind lăcate tainice, să desferece poarta viselor Yshquel’lei.

Yshquel’la tresare, ruptă brusc din somnu-i adânc.

... ... ...

Acesta e un început de poveste. Mă gândesc s-o continui într-o notă relativ umoristică, adăugând o eroină – poate o fetiţă, poate o pisică, poate o băbuţă, o pensionară haioasă – care călătoreşte între lumea noastră şi a Yshquel’lei folosind drept porţi de trecere diversele lenjerii de pat 3d peste care dă prin casele cunoscuţilor. Ce ziceţi, cititorilor, v-ar plăcea?

Poveste de Crăciun

Clubul Condeielor Parfumate sărbătoreşte Crăciunul cu un tabel plin de "poveşti clasice, parfumate cu iarnă".

A mea nu e tocmai clasică, e SF. Şi are, printre cuvinte, parfum de iarnă, de prietenie şi de pace. E tot ce vă pot oferi, nu mă pricep la parfumuri!

A, mai are şi parfum de vechime - e scrisă cu vreo 20 de ani în urmă. A fost citită în emisiunea radiofonică "Viitorul s-a Născut Ieri" (Radio Tineret Focşani), în decembrie 1996, a apărut, sub titlul "Poveste pentru luare aminte" în Telegraful (periodic editat de trustul TELE’M), Piatra Neamţ, pe 6 februarie 1998, iar acum o puteţi citi fie pe blogul "Floarea de loldilal", fie în volumul "supraVieţuitorii". Vă invit aşadar să daţi un clic pe unul dintre cele două linkuri de mai sus (la alegere, după cum vă place), dacă vreţi să citiţi povestea.

Tot cu parfum de iarnă, vă pot oferi şi două poezii: una se numără printre primele pe care le-am scris, iar cealaltă e povestea mea de dragoste. Le puteţi citi tot dând câte un clic.

Şi, indiferent dacă le veţi citi sau nu, dacă vă vor placea sau nu, vă urez:

CRĂCIUN FERICIT!!!

şi

UN AN 2015 PE PLACUL INIMII FIECĂRUIA!!!

Libertate

Sunteţi liberi să priviţi libertatea cum şi prin ce prismă vă place.

Într-o perioadă în drepturile omului erau pe buzele tuturor, inclusiv pe ale ţiganilor care-şi luau libertatea să se instaleze pe locul tău din tren, eu am privit-o prin prisma unei lumi în care printre drepturile omului se află şi libertatea de a ucide.

Rezultatul, unul şi acelaşi, poate fi citit în volumul supraVieţuitorii sau în Gazeta SF (cu condiţia să daţi un clic pe unul dintre cele două linkuri).

În tabelul lui Eddie găsiţi, tot pe bază de clicuri, alte texte despre libertate.

Nu am habar şi tac

Am o poveste-aici de terminat.
Şi altele-ar mai fi de înjghebat.
Prea multe-s de făcut şi... Ce să fac?
Nu ştiu... Nu ştiu... Nu am habar şi tac.

Gândurile sunt libere

Gândurile sunt libere... Libere să pună vrăji în cuvinte, libere să urzească poveşti... Cum le place... CUM VĂ PLACE...

Ce fel de poveşti / povestiri / romane v-ar plăcea să citiţi, pe blogul ăsta sau oriunde altundeva? Simţiţi-vă liberi să vă exprimaţi gândurile libere!

20 - Năluciri

EPISODUL PRECEDENT

Nu e decât o nălucire, a răspuns gândul lui, şi-n clipa aceea s-a aprins şi lumânarea din centrul porţii, şi flacăra ei a crescut brusc, mistuind totul şi înălţând un nor de cenuşă... Cenuşă care s-a învârtejit, luând în cele din urmă forma lui Negrush şi căpătând culoarea lui.
- Totul nu e decât o nălucire, a spus motanul de cenuşă, cu vocea unuia dintre capetele piticului Ubru-Cu-Du-Bru - cred că a lui Bru. Nu te-ai gândit că toate astea sunt un vis? Că poate-n clipa asta dormi în patul tău din casa tuşei Ylla, alături de motanul Grysh?
Nu-l crede, nu te lăsa năucită! Singura nălucă de aici e el! am auzit, în gând, strigătul celuilalt Negrush, al celui adevărat.
Sau al celui pe care îl credeam adevărat...
Şi totuşi...., mi-am spus. Dacă totuşi visez? Dacă visez şi nu mă pot trezi? Dacă-s pierdută pentru totdeauna într-un vis?

SPER CĂ VA URMA...

De data asta n-am să le pun nici o întrebare cititorilor dornici să se implice. De data asta am să-i rog să scrie episodul următor - pentru că eu nu mai am timp.
Cei care doresc să continue povestea sunt rugaţi să trimită episodul 21 la adresa veronicisme [de la] gmail.com, sub forma unui ataşament de maximum 10.000 de caractere (inclusiv spaţiile), însoţit de o fotografie ca ilustraţie (cu precizarea sursei de unde au preluat-o, dacă nu le aparţine).
Voi posta pe blog tot ce primesc în decurs de 2 săptămâni, fără să fac corecturi sau alte modificări, iar cititorii vor fi rugaţi să voteze varianta preferată. Povestea va continua cu varianta respectivă - şi aşa mai departe.
Autorul variantei câştigătoare va primi o bilă albă şi, în final, deţinătorul celui mai mare număr de bile va primi un premiu în cărţi. (Dacă se vor găsi participanţi, voi găsi şi eu una sau două edituri care să ne sponsorizeze.)


Am să adaug totuşi şi un sondaj (îl găsiţi în coloana din dreapta, ca de obicei):
Ideea vi se pare bună, sau nu?
Dacă răspunsul e NU, lăsaţi vă rog şi un comentariu prin care să explicaţi de ce nu vă place.

19 - Poarta cu lumânări

EPISODUL PRECEDENT

Sfătuitor... doar unul singur... pe cine să aleg? L-aş fi ales pe Grysh, dar nu era printre cei amintiţi! L-aş ales pe Luck, pe micul trubadur care trecuse prin atât de multe... dar el era în stare să-şi stâlcească sfaturile, ca să găsească rimele de care nu se putea lipsi... Poate că Sheeda, Sheeda-Natasha, farmec-făcătoare cu şnururi roşii vrăjite şi pisică războinică în acelaşi timp, ar fi fost alegerea cea mai potrivită, dar... Dar, într-un fel, îi purtam pică. Pentru că ea mă adusese acolo, în altă lume, adică în alt timp... Ea, cu şnururile ei!

Numai că nu era singura vinovată, pentru şnururile nu erau ale ei cu adevărat...

... eu tocmai făcusem vraja şnururilor roşii şi aveam nevoie de cineva care să mi le ducă mie, cea din trecut. Adică ţie, înţelegi?

Aşa spusese ea, cealaltă Sushush... Ea, adică eu...

Adică îmi purtam pică şi ei, îmi purtam pică mie... Şi nu voiam nici sfaturile ei, adică pe-ale mele, pentru că, nu ştiu, cumva n-aveam încredere în ea. N-aveam încredere deplină în mine, cea din viitor...

Aşa că nu-mi mai rămâneau decât Negrush şi Pya. Părinţii mei! Nimeni nu te iubeşte mai mult decât părinţii tăi, nimeni nu-ţi vrea binele mai mult decât ei – aşa le auzisem spunând pe babele din sat. Şi dacă mă iubeau, dacă-mi voiau binele, de ce mă lepădaseră, de ce mă lăsaseră s-o slugăresc pe tuşa Ylla?

- A fost spre binele tău – spre binele nostru, s-amestecat din nou cealaltă Sushush în gândurile mele. A fost ca să înveţi de la bun început că fiecare trăieşte sigur – şi ca să-nveţi să lupţi. Şi ca să fii pusă la-ncercare!

Ce mamă îşi încearcă copilul în felul ăsta, după ce îl aduce pe lume chinuindu-se, aşa cum văzusem eu că se-ntâmpla când mă lua Ylla la moşit? Pesemne că nu degeaba se spunea prin sat că Pya e o vrăjitoare foarte rea! Şi mie-mi era frică de ea, îmi era frică să rămân singură cu sfaturile ei!

- Atunci ia-l pe Negrush! m-a îndemnat cealaltă Sushush. Gândeşte-te la el şi spune descântecul! Grăbeşte-te, nu mai ai timp!

Şi m-am gândit la blana lui neagră, mătăsoasă, mi s-a părut că îl aud din nou spunând: ... eu, tatăl tău, am mâncat un nard! Şi-apoi în minte mi-a venit descântecul, şi l-am rostit, parcă în gând, parcă vorbind şi parcă mieunând:

- Roşu şnur, păzeşte!

Roşul ocroteşte

Şi călăuzeşte...

Şi ameţeala m-a cuprins din nou, şi m-am trezit din nou într-un vârtej, un talmeş-balmeş rotitor de umbre şi lumini, şi umbrele erau aceleaşi de mai înainte, erau mâini, şi una dintre ele aproape m-a atins, şi eu am scos un ţipăt, care-a sunat precum un mieunat subţire şi sfâşietor, de pui de mâţă încolţit de câini.

Nu-ţi fie frică, fata mea, am auzit un gând străin. Stupeşte-n cele patru vânturi, în fiecare de câte trei ori! Şi după aia de trei ori în sus şi de trei ori în jos!

Negrush! Tata! mi-am spus. Şi m-am grăbit să îl ascult, şi am stupit ca o pisică disperată...

Şi ameţeala mi s-a dus, şi tot ce mă înconjura a dispărut...

Păşeam şi nu ştiam pe ce, şi nimicul pe care-l străbăteam era alb-azuriu, şi auzeam culorile cântând, adică albul şuiera şi azuriul susura, şi sunetele se-mpleteau, urcând şi coborând...

Şi eu păşeam, păşeam pe patru lăbuţe mici şi moi... Oare-s deja pisică? m-am întrebat. Aşa o fi când ai perniţe? Aşa plăcut?

Vrei să te vezi? m-a întrebat Negrush. Atunci ridică o lăbuţă şi plimbă-ţi-o în faţa ochilor, ştii, aşa cum... aşa cum faci când ştergi aburul de pe geam.

L-am ascultat, şi-a fost de parcă aş fi şters aburul gros, alb-azuriu, de pe-o oglindă. De pe-o oglindă-n care m-am văzut... adică am văzut o pisicuţă, o pisicuţă pe care mi s-a părut că o ştiam de undeva... Era un ghemotoc de blană galben-roşcată. Cu ochi albaştri. Pisicuţa pe care o văzusem pe Dealul Mic, după ce dispăruse Sheeda şi înainte de a mi se arăta Negrush!

Însă imaginea s-a risipit după câteva clipe, iar luciul în care o văzusem s-a adâncit... încet, atât de-ncet... S-a preschimbat într-un tunel rotund, o gaură prelungă în nimicul alb-azuriu, o gaură în fundul căreia se-ntrezărea un fel de poartă.

Era un soi de triunghi roşu, cu trepte deasupra – două în dreapta, două în stânga. Iar treptele găzduiau, fiecare, câte o lumânare aprinsă, înaltă cât un stat de om şi-mpodobită, în partea ei de jos, cu o cunună împletită din frunze veşnic verzi. În vârf trona a cincea lumânare, stinsă şi mai scurtă – adică avea vârful retezat.

Iar dedesubt, în golul porţii, stătea statuia însufleţită a Shymei, având de-o parte şi de alta statuile de pisici în care pătrunseseră năpârstoacele Aci şi Norev.

Ce poartă-i asta? l-am întrebat, în gând, pe Negrush. Şi ce caută Shyma şi pisicile-statui în pragul ei?

E Poarta cu Lumânări, a răspuns gândul motanului negru.

Şi ce-i cu ea, ce caută aici?

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Ce reprezintă poarta triunghiulară?

1. - Intrarea într-un loc sigur, unde trebuie să ajungă Sushush, ajutând şi cele trei statui să intre
2. - Intrarea într-un loc sigur, unde trebuie să ajungă Sushush după ce reuşeşte să treacă de cele trei statui răuvoitoare.
3. - Ieşirea din tărâmul narzilor, prin care şi-au făcut apariţia cele trei statui răuvoitoare, încercând s-o prindă pe Sushush.
4. - Poarta tărâmului narzilor, unde sunt gata să cadă cele trei statui, care trebuie salvate
5. - O simplă nălucire

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR 

Acum e 6 la 6!

Sushush - Negrush - 6 la 6!
Închid sondajul imediat ce apare votul hotărâtor!

18 - Alegerea

EPISODUL PRECEDENT

Adică... nu-mi dădeam seama dacă se mai schimba şi altceva, dar eu... eu mă schimbam, mie mi se-ntâmpla ceva ciudat!

Era... aşa, de parcă m-aş fi strâns, de parcă-aş fi-ncercat să mă înghesui într-o piele mai strâmtă şi, cumva, de-o formă diferită...

Mă micşoram şi, pe de altă parte, ceva trăgea de mine, sau trăgea ceva din mine – părea să mă tragă de şira spinării, ca şi cum ar fi vrut să mi-o scoată-n afara trupului, să mi-o lungească în jos, către picioare...

Iar picioarele... ele păreau să nu-mi mai fie de ajuns, simţeam nevoia să mă aplec, ca să mă sprijin cât mai degrabă şi pe palme!

- Vai, mă preschimb..., m-am miorlăit, şi chiar mi s-a părut că-n loc de „vai”, spusesem „miau”!

Pe urmă m-a cuprins o ameţeală, palatul a părut să se-nvârtească – sub mine, cu mine şi în jurul meu – şi toate colţurile, toate muchiile, i-au dispărut sub umbre, umbre stranii, umbre mişcătoare, umbrelele nimănui! Umbre care-ntindeau spre mine mâini!

- Miaursii! am exclamat, deşi voisem să spun „narzii”...

În clipa aia am simţit pe umeri două mâini şi-am auzit o voce:

- Opreşte-te, opriţi-vă, îţi poruncesc, vă poruncesc!

Era o voce dulce, susurată, vocea celeilalte Sushush... Şi am încremenit, şi totul a încremenit în jurul meu.

- Nu trebuia să se-ntâmple aşa, pe neaşteptate, a continuat ea să vorbească. Voiam să-ţi dau, să-ţi dăm cu toţii nişte sfaturi mai întâi... Ţi-am spus s-ai grijă ce-ţi doreşti! a adăugat, dojenindu-mă... Şi asta ţi-ai dorit-o cu prea multă poftă, te-ai şi văzut pisică, sfâşiind cu ghearele un nard... Aşa că n-am mai reuşit să te opresc, dar pot să te mai ţin acum loc, nu mult, doar câteva minute, atât cât e nevoie ca s-alegi...

„Ce să aleg?” am întrebat, în gând, fiindcă eram ca o statuie, nu mă simţeam în stare să vorbesc.

Dar ea mi-a citit gândul şi de data asta – şi mi-a răspuns:

- Îţi poţi alege un sfătuitor, doar unul singur, care va fi cu tine, care o să-ţi audă gândurile, şi tu o să le-auzi pe ale lui, în vremea preschimbării. Fiindcă ori de câte ori când te preschimbi treci printr-un loc de dincolo de spaţiu şi de timp, şi prima oară te împotmoleşti acolo – unde stau întotdeauna la pândă narzii. Încă nu ştim cum reuşesc!

„Sfătuitor... s-aleg... Pe cine ? Pe cine pot s-aleg?” m-am gândit, năucită.

- Pe mine, a spus ea. Sau pe Pya. Sau pe Sheeda-Natasha. Sau pe Negrush. Sau chiar pe Luck! Să nu-l dispreţuieşti pe Luck, motanul-trubadur. Ştie şi simte multe, şi-ţi poate fi de mare, maaare ajutor! Aşa că... Haide, alege, micuţa mea Sushush! Gândeşte-te la cel ales, spune descântecul şnurului roşu, descântecul care te-ajutat să capeţi şnururile, şi... Şi să nu-ţi fie teamă, o să fie bine! Însă grăbeşte-te, alege-acum, nu mai pot sta prea mult în calea preschimbării tale!

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Pe cine alege Sushush?

• Pe cealaltă Sushush
• Pe Pya
• Pe Sheeda-Natasha
• Pe Negrush
• Pe Luck

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR 

17 - Alte Dezvăluiri

EPISODUL PRECEDENT

Am privit-o lung... şi îndelung... Am tăcut şi m-am gândit. Iar ceilalţi au păstrat, la rândul lor, tăcerea. Mă simţeam obosită... mi se întâmplaseră atât de multe... şi aflasem atât de multe... într-un timp atât de scurt... Şi mă simţeam nedreptăţită... Adică, m-am întrebat iarăşi, de ce mi se întâmplau toate astea tocmai mie? Nu eram decât o fetiţă, nu împlinisem nici măcar şapte ani... Mi-aş fi dorit să mă joc cu Grysh, în curtea Yllei, aşa cum o făceam în rarele mele clipe de răgaz, când nu eram pusă să fac o treabă sau alta prin casă şi când nu mă lua tuşa cu ea prin sat, pe la moşit... De ce trebuia să fac lucruri primejdioase, de ce trebuia să salvez lumea? Tocmai eu?!

Poate ar fi fost bine să mă preschimb în pisică... şi să rămân pisică toată viaţa mea... Să stau tolănită la soare, sau lângă sobă, cu Grysh, cu Missy şi cu Luck... Poate şi cu Negrush... şi cu Natasha... Natasha care era Sheeda... Ce bizar...

Natasha, sau Sheeda... şi Negrush... şi Pya... şi necunoscuta Dyana, stăpâna tovanţilor... Ce mai erau şi trovanţii ăia? Nişte monştri? Nişte vrăjitori?

Dar nu, asta nu avea importanţă... Sau poate că avea... Dar în clipa aceea, mă rodea gândul la cei patru, dintre care doi, Pya şi Negrush, erau părinţii mei... Cei patru, care erau, care fuseseră cândva o singură făptură, aaeela Criiseela... Ce bizar... Însă aveam impresia că altceva era şi mai bizar... Altceva? Sau altcineva? Cine altcineva? Patru Capete, piticul pocit, Ubru-Cu-Du-Bru? Nu, nu piticul, doar ceea ce spusese el... Da, asta mă nedumerea... Ubru-Cu-Du-Bru, care spusese, la un moment dat, în cimitir: Nu ştim prea bine nici de partea cui e Sheeda, dar se pare că tu îi eşti dragă...

Cum adică nu ştiau de partea cui e Sheeda, când ea era o parte a Criiseelei?! Ce bizar... Ubru-Cu-Du-Bru minţise spunând asta? Sau povestea Criiseelei era minciuna, o minciună gogonată?

Şi nici măcar nu era singura minciună... Pentru că şi Sushush, cealaltă Sushush... şi ea minţea... cumva... Fiindcă mai întâi îi spusese lui Missy că era muritoare, că o mie de ani nu înseamnă o veşnicie... Iar apoi îmi povestise că se lăsase răsucită de aaeeli, dobândindu-şi astfel nemurirea...

Ea mi-a mângâiat părul.

- Nu, draga mea Sush, nu v-am minţit...

- Îmi citeşti gândurile? am întrebat-o, cu o oarecare ciudă în glas.

Fiindcă se întâmpla pentru a doua oară. Mai întâi mă dezmeticise când îmi dorisem să mă întorc în casa Yllei, iar în clipa aceea îmi vorbea de parcă i-aş fi împărtăşit nedumeririle mele...

Ea zâmbit.

- Se poate spune şi aşa... Dar adevărul e că noi două suntem una singură – între noi nu există taine.

- Atunci eu de ce nu ştiu ce gândeşti tu?

- E simplu, râs ea. Tu eşti trecutul meu, şi toată lumea îşi cunoaşte trecutul. Iar eu sunt viitorul tău, şi nimeni nu-şi cunoaşte viitorul! Cât despre minciuna pe care crezi că am spus-o... Da, e adevărat că răsucirea în tărâmul aaeelilor mi-a adus nemurirea. Dar, cum să-ţi spun? Nu e... definitivă. Tocmai fiindcă m-am întâlnit cu tine, trecutul meu – şi tu eşti muritoare! Moartea ta va spulbera viitorul în care exist eu, Sushush Nemuritoarea, adică mă va ucide, în ciuda nemuririi mele!

- Mi-e greu să pricep, am mormăit, deşi pare să aibă o noimă... Dar Sheeda? Adică de ce-a spus Ubru-Cu-Du-Bru că nu ştie de partea cui e?

- E la fel de simplu..., m-a lămurit cealaltă Sushush. A spus-o pentru că atunci într-adevăr nu ştia! Vezi tu, aaeelii se pot mişca în timp după bunul lor plac. Iar când se împart în patru, ca să vină în tărâmul nostru, cele patru părţi pierd legătura una cu cealaltă şi fiecare ajunge aici în alt timp. Şi are nevoie de ceva vreme ca să-şi aducă aminte cine e şi ce i s-a-ntâmplat, ca să se hotărască să-şi caute celelalte părţi, ca să le recunoască după ce le întâlneşte. Asta i s-a întâmplat Criiseelei. Pya şi Negrush au ajuns, printr-un noroc chior, în acelaşi loc şi aproape în acelaşi timp. Sheeda, sau Natasha, a ajuns chiar în noaptea când mi-am sărbătorit eu a două suta aniversare. Iar Dyana a apărut acum treizeci şi opt de ani. Striiba şi Zaarda, celelalte aaeele despre care a povestit Ubru-Cu-Du-Bru, şi care încearcă să ne ajute, au dat mai întâi de Sheeda. Şi au adus-o la mine. Pentru că eu tocmai făcusem vraja şnururilor roşii şi aveam nevoie de cineva care să mi le ducă mie, cea din trecut. Adică ţie, înţelegi?

Înţelegeam şi nu prea.

Cealaltă Sushush m-a mângâiat din nou.

- Nu-i nimic, micuţo. O să înţelegi mult mai bine mai târziu. Crede-mă, ştiu ce spun!

Eu am oftat – cu obidă, cum le auzisem adesea oftând pe babele din satul nostru, sătule de poznele nepoţilor...

- Păi, dacă nu-nţeleg, cum aş putea s-aleg?! E musai să aleg acum?

- Nu e musai, a miorlăit Natasha-Sheeda. Dar prezicătorul Vaanya zice că e un moment fast...

- O fi, a bombănit Grysh al meu, dar eu aş zice să mergem înapoi, în timpul nostru. Acolo o să chibzuim pe îndelete şi o să ne putem întoarce aici, în momentul ăsta, oricând, zău aşa!

Cealaltă Sushush a clătinat din cap.

- Eşti sigur c-o să nimeriţi exact în momentul ăsta? Nu uita că Sush v-a adus aici cu cinci ani mai târziu decât a vrut!

- Eu aş zice că ar fi bine să ne întoarcem în timpul nostru cu Sushush preschimbată în pisică, s-a amestecat Missy. Ca să putem merge la Palatul Pyei prin tunelul meu, fără să ne mai temem de nimic!

- De nimic în afară de nardul care ar putea intra în trupul lui Sushush, a mârâit Grysh.

- Eu sunt sigură că n-o să intre, a spus Natasha-Sheeda.

- Eu nu sunt foarte sigură, dar sunt destul de sigură..., a zis cealaltă Sushush. Dar sunt sigură că, dacă o să-i reuşească preschimbarea, micuţa noastră Sush se va deprinde mult mai bine şnururile, va învăţa să le stăpânească pe deplin puterea... Şi abia atunci va putea reveni oricând în acest moment fast, ca să facă şi marea încercare: răsucirea.

Negrush cel din viitor s-a apropiat de mine şi s-a alintat de picioarele mele desculţe.

- Are dreptate, fata tatei, a miorlăit el încetişor. Haide, ia-mă în braţe, ca să-ţi pot da câte ceva din puterea şi din cunoştinţele mele.

M-am aplecat, l-am luat în braţe – era mai greu decât aş fi crezut – şi i-am mângâiat blana mătăsoasă. Şi atunci s-a întâmplat! M-am trezit deodată săltată de pe podea, în braţele unui bărbat tânăr, voinic şi frumos.

- Fii curajoasă, fata tatei, mi-a spus, cu voce groasă, caldă... Porneşte pe drumul către izbândă. Şi nu uita că orice se naşte din pisică mănâncă şoareci! Şi că eu, tatăl tău, am mâncat un nard!

- Ai... ai mân-mâncat un na-nard?! m-am bâlbâit eu, atât de uluită, încât în prima clipă nici măcar nu mi-am dat seama că bărbatul dispăruse şi că-l strângeam din nou la piept pe motan. Cu-cum adică?

- Adică l-am mâncat fript, a miorlăit el. Împreună cu Pya. A fost ospăţul nostru de nuntă!

- Ei, hai, bătrâne, nu minţi. Asta n-o cred cât oi trăi! a exclamat Luck. Narzii sunt umbre hututui, şi-umbra-n frigare nu o pui!

- Ba o pui, trubadurule, a râs cealaltă Sushush. Dacă şi numai dacă faci rost de o frigare pe măsura ei!

- Cred că mi-ar plăcea să fiu pisică, am apus eu, într-o doară, în vreme ce Negrush sărea din braţele mele. Fie şi numai ca să mănânc un nard!

- Sushush, ai grijă ce-ţi doreşti! l-am auzit pe Grysh strigând.

Dar era prea târziu, fiindcă deja simţeam că... se schimba ceva!

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Ce se întâmplă cu Sushush?

• Reuşeşte să se preschimbe în pisică scăpând cu bine de narzi.
• Rămâne cu un nard în trup.
• Rămâne cu mai mulţi narzi în trup.

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR 

16 - Dezvăluiri

EPISODUL PRECEDENT

- N-o mai las să-ntemniţeze pe nimeni! s-a auzit un mieunat cunoscut.
M-am întors spre dreapta şi am văzut o uşă deschisă – o uşă care până atunci nu existase. În faţa ei stăteau doi motani – n-aş putea spune de unde am ştiut că erau motani amândoi! Dar unul era leit Grysh al meu, iar celălalt părea să fie motanul negru care apăruse ca prin farmec pe Dealul Mic, după întâlnirea mea cu Sheeda. I-am aruncat lui Luck o privire întrebătoare.
- Da, Sushush, e Negrush, a zis el, părând încântat că rima exista de la sine.

Tata, mi-am spus, dar nu m-am gândit prea mult la asta, eram prea uluită de ceea ce se vedea dincolo de uşa deschisă: o adevărată oaste de pisici!
- E oştirea noastră, m-a lămurit cealaltă Sushush. Pisicile sunt cei mai buni luptători împotriva narzilor, poate tocmai fiindcă narzii – tartorii narzilor – pot lua uneori chip de pisică.
- Cine-o conduce? a întrebat Grysh al meu, şi am ghicit ce răspuns i-ar fi plăcut să primească.
Se pare c-a ghicit şi celălalt Grysh.
- N-o conduc eu, a zis el.
Eu m-am uitat la Negrush.
- Nici eu, s-a grăbit să spună motanul negru. O conduce Natasha, cea mai curajoasă pisică din univers. Şi nu e nesăbuită, ca Shyma. Sunt mândru fiindcă, într-un el, e rudă cu mine. E chiar mai curajoasă decât tine – decât voi, a adăugat, cuprinzându-ne pe mine şi pe cealaltă Sushush într-o aceeaşi privire.
Din învălmăşeala de pisici s-a desprins, ca la poruncă, o pisicuţă foarte vioaie, cu lăbuţele de un alb imaculat.
- Eu sunt Natasha, a miorlăit ea, pe un ton destul de războinic. Mă bucur c-aţi venit la noi. De fapt vă aşteptam, Vaanya a spus c-o să veniţi, şi lui nu i se întâmplă prea des să greşească!
- Cine e Vaanya? s-a grăbit să-ntrebe Missy, curioasă ca de obicei
- Preotul prezicător, i-a răspuns Natasha, părând încântată de întrebare, şi mi-am dat seama că era foarte vorbăreaţă din fire. Cel din Hrubă.
- Hruba de sub Dealul Mare, a spus cealaltă Sushush. N-a fost distrusă când s-a surpat dealul.
- Vaanya stă aproape tot timpul în Hrubă, în încăperile de deasupra, a continuat Natasha. În cele de dedesubt stă vrăjitoarea Dyana, stăpâna cărţilor şi a trovanţilor! Trovanţii ăştia sunt o chestie foarte periculoasă. Numai Dyana şi Missy îi pot stăpâni!
- Missy? m-am mirat eu. Missy a noastră? Şi ea e şi aici în... ăă... viitor?
Missy a mieunat prelung, speriată şi încântată în acelaşi timp.
- Îhî, chiar aşa, a zis Natasha. Da nici mie nu mi-e frică de ei! Sunt la fel de curajoasă cum a fost Sakura!
- Cine-a fost Sakura? a întrebat tot Missy.
- Motanul vrăjitor. Şi un mare războinic, a răspuns de data asta celălalt Grysh. Şi un suflet nobil, zău aşa. Şi-a dăruit câteva vieţi ca să-i salveze pe alţii. Asta l-a slăbit, şi era cât pe ce să fie ucis de narzi, sau luat în robie, în tărâmul lor. L-au salvat aaeelii. Dar nu mai e printre noi, l-au luat la ei, acum nu mai poate sta decât în tărâmul cu cinci cuprinderi, cum îi spunea menestrelul Trom. Ştiţi, a cincea cuprindere a timpul, care nu lipseşte de nicăieri. Numai că în lumea aaeelilor oricine se poate plimba prin el, şi înainte, şi înapoi, după bunul său plac. Poate că e o lume mai bună...
- Şi de ce nu se mai poate întoarce Sakura de-acolo? am zis eu, bucuroasă fiindcă reuşisem să pun întrebarea înaintea lui Missy.
- Fiindcă acum e aaeel, mi-a răspuns Natasha. Numai aşa a putut fi salvat. Iar aaeeli nu pot sta în lumea noastră decât pentru foarte puţină vreme, şi asta numai dacă au un har aparte... Fiindcă n-au loc, nu ştiu cum să îţi spun ca să pricepi... N-au loc, aşa cum n-ai tu loc într-o foaie de hârtie...
- Dar Luck a fost la ei şi s-a întors, mi-am adus eu aminte. Aşa ne-a povestit Ubru-Cu-Du-Bru.
- Am fost, dar nu eram rănit. Nu m-au salvat, m-au întărit, a spus Luck. M-au dat oleacă peste cap şi-acuma sunt un pic schimbat...
- Luck s-a preschimbat în imaginea lui în oglindă, înţelegi? m-a întrebat Natasha. Asta se poate face numai când eşti scos din lumea ta şi dus într-o alta, cu o „cuprindere” în plus... Adică, uite, gândeşte-te tot la o foaie de hârtie; n-o poţi întoarce pe partea cealaltă fără s-o iei de pe masă, înţelegi? Oricum, asta îţi dă puteri deosebite şi îţi lungeşte viaţa, dar trebuie să fii pe deplin sănătos. Sănătos tun. Narzii vin în lumea noastră şi ca să se ”dea peste cap” aici, cum a zis Luck. Şi e musai să-i împiedicăm!
- Dar în lumea noastră trăiesc totuşi doi aaeeli, adică două aaeele, s-a amestecat cealaltă Sushush. Numai că aaeelii nu pot sta aici decât împărţindu-se în patru. Sunt cele patru proiecţii tridimensionale ale unui corp cvadridimensional.
Eu am căscat ochii cât cepele.
- Ce-ai spus? Proiecţii? Tridimensional? Cvadridimensional? Nu pricep nimic.
Ea a râs.
- Scrie în cărţile Dyanei. Poate-o să-ţi explice ea. Deocamdată e de-ajuns dacă-nţelegi că un aaeel nu poate sta aici decât dacă se împarte în patru făpturi diferite. Şi că nu se ştie dacă încercarea de a se întoarce în lumea lui, redevenind unul singur, are sorţi de izbândă. Dar din lumea lor au venit aici două femei. De fapt, femei nu e cuvântul potrivit, însă nu ştiu altul mai bun. Au venit şi s-au împărţit cum îţi spuneam. Una a venit ca să ne-ajute. Iar cealaltă, nu ştiu... poate ca să se distreze...
- Ne spui povestea lor? a miorlăit dulce Missy, frecându-se de picioarele celeilalte Sushush.
- Vă spun câte ceva despre cea care a venit în ajutorul nostru... În vremea despre care ne-a povestit Ubru-Cu-Du-Bru, în locul numit Râpa Amăgirilor au apărut trei aaeele, trei surori gemene: Criiseela, Striiba şi Zaarda. Una dintre ele, Criiseela, e cea care se află acum aici, iar Striiba şi Zaarda o ajută cum pot, din tărâmul lor – sau posedând pentru scurtă vreme de câte cineva de aici, aşa cum au făcut-o cândva cu Loena, farmecfăcătoarea care i-a fost cândva stăpână lui Ubru-Cu-Du-Bru. Vaanya le e uneori gazdă vremelnică şi, de când e în palatul meu, le-a primit de câteva ori şi Odena.
- Şi unde sunt cele patru făpturi în care s-a preschimbat Criiseela? Cunoaştem vreuna dintre ele?
De data asta curiosul a fost Grysh, Grysh al meu.
- Cunoaşteţi trei, iar pe a patra o veţi cunoaşte, a râs Natasha – aşa cum poate să râdă o pisică. Una e Dyana, stăpâna trovanţilor, una e Pya, una sunt eu şi alta e... Negrush!
Întâi nu mi-a venit să cred – apoi m-am uitat la cealaltă Sushush.
- Adică... eu sunt fiica... Criiseela îmi e, adică, şi mamă, şi tată?
- Da, a răspuns ea. Iar Natasha te-a luat... ne-a luat în grija ei. Şi a avut curajul să schimbe trecutul. Uită-te bine, ai mai întâlnit-o....
M-am uitat la pisica războinică. Şi mi s-a părut că se dizolvă, aerul din jurul ei s-a învârtejit dintr-odată, aşa cum se învârtejise pe Dealul Mic, în zorii zilei, şi, tot ca atunci, în faţa mea a apărut Sheeda. Cu şnururile ei roşii. Mi-a zâmbit, mi-a trimis o sărutare pe vârful degetelor şi... a redevenit Natasha.
- Pentru că acum e mai bine să fim pisici cu toţii, a spus ea Şi să benchetuim – mâine e ziua lui Grysh. La adăpostul petrecerii o să-ţi dezvăluim mai multe... Dar acum trebuie să-ţi doreşti să fii pisică!
- Pot să mă... preschimb? am întrebat-o pe cealaltă Sushush.
- Sigur că da! a surâs ea.
- Şi nu e primejdios?
- Ba da, este. E o încercare. Şi eu am trecut prin ea... Trebuie să vedem dacă eşti puternică, fiindcă în clipa preschimbării, a primei preschimbări, narzii încearcă întotdeauna să-ţi intre în trup, să te ia în stăpânire. Dacă izbuteşti să-i ţii o dată la distanţă, o s-o faci mereu.
- Şi dacă nu reuşesc? am întrebat.
- Dacă ai noroc, te alegi doar cu un nard, cu care va trebui să te lupţi până la sfârşitul zilelor tale, cum s-a întâmplat cu Shyma. Numai că ea l-a primit de bună voie – din nesăbuinţă, cum spunea Negrush. Iar dacă ai ghinion, te pot trage în tărâmul lor. Pentru totdeauna.
Am simţit un fior de gheaţă şi am început să tremur.
- Nu te sileşte nimeni să-ncerci. Sau poţi să faci mai întâi altceva, care alungă primejdia şi te scapă de teama de narzi odată pentru totdeauna – n-o să te mai temi niciodată că te-ar putea lua în stăpânire.
- Păi, atunci... Ce-ar trebui să fac?
- Ce-a făcut Luck. Să te laşi dată peste cap de aaeeli. Adică răsucită, aşa numesc ei asta.
- Păi, am şoptit... Şi ce, lui Luck i s-a întâmplat ceva rău fiindcă l-au răsucit?
- Nu, dar el e... era atunci un simplu motan. Tu eşti – nu se ştie ce eşti, dar... Dar, preschimbându-te în imaginea ta în oglindă, s-ar putea să devii o vrăjitoare rea. Şi nemuritoare...
Am rămas cu gura căscată.
- Poţi s-alegi, s-a amestecat Natasha. Nu încerca nimic, rămâi aşa cum eşti – şi vei fi totuşi o vrăjitoare puternică, dar nu ne vei fi de foarte mare folos în lupta noastră. Încearcă preschimbarea în pisică – şnururile roşii te vor ajuta să ţii piept atacului narzilor – şi, dacă izbândeşti, umbrele rele îţi vor ştii întotdeauna de frică. Sau încearcă răsucirea – vei dobândi oricum nemurirea şi, dacă vei rămâne o vrăjitoare bună, ne vei fi cel mai de preţ ajutor. Însă dacă te vei preschimba în vrăjitoare rea te vom cunoaşte imediat – ochii trădează întotdeauna – şi te vom întemniţa înainte de a-ţi da seama cum să-ţi foloseşti puterea. Îţi vei petrece veşnicia în singurul loc din care nici măcar tu nu vei putea să scapi – într-o gaură neagră!
- Ce-i aia gaură neagră? a întrebat Missy.
Nici eu nu ştiam, dar am... simţit şi, într-un fel, am văzut ceva atât de cumplit, încât mi s-a tăiat răsuflarea.
- Tu... ce-ai ales? am întrebat-o pe cealaltă Sushush.
Ea m-a mângâiat pe păr.
- De ce crezi c-arăt aşa după ce-am trăit o mie de ani? I-am lăsat să mă răsucească... şi...
- Şi?
- Nu sunt o vrăjitoare rea, n-am ajuns într-o gaură neagră... Dar uneori fac lucruri bizare... De-aia sunt Aci şi Norev în închisoarea aia... Pur şi simplu nu mi-a plăcut cum arătau... Iar prezicătorul Vaanya zice că e bine să ţinem cont de toanele mele... de tot ce-mi trece prin cap. Însă oamenii se tem de mine, nu sunt zâna cea bună, sunt un rău necesar... Tu poţi schimba asta, într-un fel sau altul, mai greu sau mai uşor, indiferent ce-ai alege acum...
- Şi dacă ajung pe tărâmul narzilor? Sau în gaura neagră? Ce se întâmplă cu tine? Şi cu tărâmul nostru?
- Tărâmul va supravieţui, mai sunt şi alte planuri de luptă împotriva narzilor. Iar eu voi ajunge exact acolo unde-o să ajungi tu. Dar am încredere în tine – tu ai şnururile roşii, pe care eu nu le-am avut  în clipa încercării. Pentru că atunci nu existau...Eu am făcut vraja lor, eu i le-am dat Sheedei. Sau Natashei – dacă-ţi place mai mult să-i spui aşa. Sheeda e numele ei de vrăjitoare – Natasha e cel de luptătoare!

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

Ce face Sushush?

• nu încearcă nimic
• încearcă preschimbarea în pisică
• încearcă răsucirea

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR

15 - Vorbe în ploaie

EPISODUL PRECEDENT

- Bine-aţi venit, a spus cealaltă Sushush, şi a zâmbit – cel mai frumos şi cel mai cald zâmbet pe care-l văzusem vreodată, sau poate că mi se părea numai, cu gândul – sau cu speranţa? – că mă priveam pe mine, aşa cum aveam să arăt într-o bună zi, frumoasă ca o zână din poveştile pe care mi le torcea Grysh la ureche în nesfârşitele seri mohorâte de iarnă. Vă aşteptam, a adăugat. Haideţi, intraţi, nu staţi în ploaie.

Avea şi voce dulce, cea mai dulce voce din lume, ca un susur de apă, ca un cântec de leagăn...

- Vorba ei miere împarte, dulce ca vraja de moarte, a şoptit din nou Luck la urechea mea.

Dar ea părea să poată auzi orice...

- Da, bătrâne trubadur, a spus, cu blândeţe şi îngăduinţă, ştii tu ce ştii, vrăjile de moarte sunt dulci – dulcege ca mirosul unui leş... Dar prin căpşorul tău de motan cutreieră cumva ideea că aş dori să-mi curm singură viaţa?

Şi, rostind aceste vorbe, a arătat spre mine! Am simţit fiori străbătându-mă din cap şi până-n tălpi şi am strâns-o pe Missy în braţe cu atâta putere încât a mieunat scurt, a nemulţumire şi a spaimă.

Aşadar mă aveam într-adevăr în faţă pe mine, chiar pe mine, aşa cum aveam să arăt cândva, tânără şi frumoasă... Peste o mie de ani, tânără şi frumoasă? Era cu putinţă? Cine eram eu, ce puteri aveam, cu ce ţel ascuns venisem pe lume, din împreunarea unei vrăjitoare cu un motan? Şi de ce mi se întâmplau mie toate astea, de ce nu puteam fi o fetiţă ca oricare? Mi-am dorit dintr-odată să mă întorc în casa Yllei, să nu fiu decât nepoata ei, fiica surorii ei înecate, să cresc în preajma ei, îndurându-i toanele şi bătăile până când aveam să fiu destul de mare ca să plec la casa mea...

Şi m-a cuprins o ameţeală, şi lumea a părut deodată să se clatine...

- Nu! a strigat cealaltă Sushush şi a fost ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un vis, cu mâinile ei strângându-mă de deasupra coatelor. Ai grijă ce-ţi doreşti, micuţă Sush, şnururile roşii sunt uneori prea grăbite să-ţi împlinească voia...

- N-o atinge, n-o atinge! a miorlăit supărat Luck. Vrăjile nu i le stinge!

- Nu-i sting decât vrăjile necugetate, trubadurule, a susurat ea. Şi nici măcar nu ştiu dacă i le pot stinge întotdeauna...

- Nu cred, nu cred de loc ce spui, în vorbe multă miere pui, dar sunt minciuni, nu mă-ndoiesc şi ştiu c-aici toţi şuşotesc...

- Şuşotesc vorbe nechibzuite, a zâmbit ea. Ştiu c-ai mai dat o raită pe aici, ştiu că te-ai furişat în bucătărie să tragi cu urechea, ştiu că ai fugit când ai văzut-o pe Shyma...

- Ai văzut-o aici pe Shyma? m-am încruntat eu. Şi de ce nu ne-ai spus nimic?

Luck s-a frecat de obrazul meu, parcă cerându-şi iertare.

- Păi, cum să zic, am chibzuit, şi m-am gândit, m-am răzgândit, şi n-am găsit o rimă bună, ca să îmi placă, ştii, cum sună...

Cealaltă Sushush a început să râdă, iar eu am simţit că mă zbârlesc toată, ca o mâţă încolţită de câini. Şi mi-am adus aminte că Grysh îl întrebase pe Luck de ce vorbeşte în versuri, iar trubadurul cu gheare, coadă şi mustăţi răspunsese: Eu asta ştiu şi asta fac. Când nu vorbesc în versuri, tac...

- Eu am auzit şi versuri fără rimă, m-am burzuluit. Astă iarnă au trecut prin sat nişte menestreli, şi cântecele lor erau foarte frumoase, chiar şi atunci când le lipsea rima!

- Vai, da, se poate, ştiu că da... Dar e sub demnitatea mea! Şi, ştii, eu nu cânt, eu vorbesc – adică vorbe miorlăiesc...

- Şi nu le poţi miorlăi decât în ploaie? s-a amestecat Grysh. De când mă ştiu n-am mai fost atât de ud, zău aşa! Să intrăm în palatul ăsta, sau să ne-ntoarcem de unde-am venit!

Cealaltă Sushush a zâmbit din nou şi l-a mângâiat.

- Dragul meu Grysh! a spus. Mi-ai lipsit, să ştii. Poate mă împaci cu Grysh cel de aici. Dar haideţi, să intrăm. Ploaia asta n-o să se oprească prea curând.

A făcut un semn şi uşa s-a deschis, adică a dispărut, ca şi cum ar fi supt-o pereţii... Şi, după ce am intrat, a reapărut ca prin farmec în urma noastră.

M-am înfiorat, temându-mă că poate intraserăm şi noi într-o închisoare...

- Nu te teme, a spus stăpâna palatului. Nu-ţi fac nici un rău. Şi nu ţi-aş putea face nici dacă aş vrea, a adăugat, după o tăcere de o clipă. Ar însemna să-mi fac rău mie însămi, înţelegi, micuţa mea Sush?

Am ridicat din umeri şi am strâmbat uşor din nas, fiindcă mă simţeam nedumerită şi nemulţumită. Şi obosită...

Am lăsat-o pe Missy jos, iar Grysh şi Luck au sărit lângă ea. Pe urmă am încercat să-mi scutur apa de haine, în timp ce îmi roteam privirile în jur. Ne aflam într-o sală imensă, rotundă, cu pereţii golaşi de culoarea fildeşului şi acoperită de o cupolă înaltă, străvezie. Dincolo de ea se vedeau norii, fugărindu-se mânaţi de vânt. Dar răpăitul ploii nu se auzea...

Cealaltă Sushush m-a luat în braţe – şi hainele mi s-au uscat ca prin farmec. Şi am văzut şi blana pisicilor uscându-se.

- O să-ţi spunem Sush cât stai aici, a zis ea. Ca să ne deosebim una de alta...

- Păi, am spus eu, cu jumătate de gură, eu aş vrea doar să le iau pe Aci şi pe Norev şi să plec... Nu se poate?

 - Nu ştiu, a răspuns ea, părând sinceră şi – într-un fel – tristă. Lucrurile s-au încurcat atât de urât, atât de rău...

Dar în braţele ei era bine. Nimeni nu mă mai ţinuse vreodată în braţe aşa... ca o mamă.

- E adevărat că eşti o vrăjitoare rea? am întrebat-o, cu un curaj neaşteptat.

A râs din nou. Râdea frumos – ca un clichet de clopoţei.

- Nu ştiu nici asta. E greu de spus – vezi tu, binele şi răul sunt mai presus de înţelegerea noastră, a făpturilor muritoare...

- Tu eşti muritoare? a întrebat-o Missy. Ai o mie de ani, nu-i aşa?

- Ei, pisicuţo, o mie de ani nu e o veşnicie...

Grysh s-a amestecat şi el în vorbă, parcă simţind că ne aflam într-o clipă a întrebărilor. A întrebărilor fără răspuns limpede, mi-a trecut prin minte.

- De ce te-ai certat cu mine... cu Grysh cel din timpul ăsta?

Dar întrebarea lui avea răspuns, cealaltă Sushush i l-a dat fără să stea pe gânduri.

- S-a supărat acum cinci ani, când le-am oprit aici pe Aci şi Norev.

Luck s-a zburlit.

- Acum cinci ani?! Ne minţi mereu. Când am venit încoace eu...

- Da, trubadurule, i-a tăiat ea vorba, data trecută când ai venit încoace, piticaniile albastre nu erau în puterea mea decât de cinci ore... Dar Sush nu stăpâneşte încă bine şnururile roşii – şi nici nu e de mirare, nu ştie nimic despre ele. Aşa că v-a adus aici cu cinci ani mai târziu decât ar fi vrut...

- Dar ploua cum plouă-acum, bătea acelaşi vânt nebun...

- Da, trubadurule, dar, dacă nu te-ai fi speriat de Shyma şi n-ai fi fugit, ai fi aflat că aici plouă mai tot timpul... şi bate vântul... Ploaia şi vântul sunt armele mele, mă ajută să-i ţin pe narzi şi pe aaeeli departe unii de alţii... şi să ţin tărâmul nostru laolaltă, în coaja lui firavă de ou...

M-am foit în braţele ei.

- Cine eşti tu?... Cine sunt eu?...

- La întrebarea asta ar trebui să-ţi răspundă altcineva. Poate Pya... Ştii, ea, Ubru-Cu-Du-Bru, Odena şi Negrush n-au greşit clipa sosirii încoace. Vă aşteaptă aici de cinci ani...

- Sunt aici? Toţi?! m-am minunat. Şi Pya? Au plecat după noi şi au ajuns înaintea noastră? Unde sunt?

- Poate sunt oaspeţi onoraţi, a mieunat Luck. Sau or fi fiind întemniţaţi?

* * *

Pentru cititorii dornici să dea o mână de ajutor la scrierea poveştii, întrebarea a fost următoarea:

1.În palatul lui Sushush cea din viitor, Pya, Ubru-Cu-Du-Bru, Odena şi Negrush sunt...

• ... oaspeţi
• ... prizonieri
• ... unii sunt oaspeţi, iar alţii sunt prizonieri

Rezultatele sondajului - aici.

EPISODUL URMĂTOR